Domestic, un film cu animale, dar despre oameni si natura lor

 

Domestic este al treilea lungmetraj regizat de Andrei Sitaru, după Pescuit Sportiv (2007) și Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011). Ideea filmului a pornit de la scurte povestiri cu animale, autobiografice și de ficțiune, scrise de regizor în 2007. Două dintre povestiri au fost transformate în scurtmetraje – Lord și Colivia – cel din urmă fiind integrat în mare parte și în Domestic, urmând ca mai apoi, datorită temei comune abordate în acestea, să fie puse cap la cap pentru a rezulta un lungmetraj care s-a dorit a fi „un film simplu, ușor de digerat, amuzant și emoționant.”

 

Deși numărul animalelor prezente în film aproape egalează numărul oamenilor, acestea nu sunt, așa cum s-ar putea crede, personajele principale. Găina, pisica, iepurele, porumbelul și cățeii sunt apariții care declanșează în interiorul familiilor discuții și uneori conflicte, în care cu sigurață se vor regăsi mulți dintre spectatori și care scot la suprafață disfuncții în comunicarea și comportamentele personajelor. Asta face din Domestic un film cu animale, dar despre oameni.

 

 

 

 

 

 

Centrat pe poveștile unor familii obișnuite, filmul urmărește viețile a trei personaje principale – Domnul Lazăr (jucat de Adrian Titieni), profesor și președinte al asociației de locatari a blocului, este un bărbat reținut când vine vorba de a lua decizii și incapabil de a-și asuma responsabilitățile pe care în general preferă să le transfere altora, Domnul Mihăeș, un taximetrist de 40 de ani cu porniri din topor, în care coexistă sensibilitatea, duritatea și mârlănia (interpretat de Gheorghe Ifrim) și Toni, un tip atent la nevoile celorlalți, implicat și sensibil (jucat de Sergiu Costache) – ale căror destine se întrepătrund și se influențează.

 

Deși intens promovat pe post de comedie, filmul este de la început și până la final dominat de tema morții. Iepurele și găina sfârșesc pe masa din bucătărie, porumbelul este abandonat cu resemnare și indiferență, iar fetița familiei Lazăr are parte de un sfârșit de-a dreptul confuz într-o poveste ce implică pisica familiei. Cert este că în urma fiecărei interacțiuni cu animalele, mai mult sau mai puțin domestice, ceva fundamental se schimbă în viețile personajelor. În unele cazuri descoperirea umanității, empatiei, sau asumarea unor responsabilități, alteori reducerea oricăror sentimente la indiferență, declanșarea unor frământari ale conștiinței, ajungându-se până la destrămarea familiei.

 

Poate fi simțit un contrast foarte puternic între puritatea și inocența perspectivei din care copiii privesc animalele și intransigența părinților față de acestea, aspect foarte bine surprins prin replicile Domnului Mihăeș: „Du-l de aicea că umpli casa de microbi” sau „L-am omorât, dar l-am omorât pentru tine, ca să ai tu de mâncare”. De altfel, dialogurile sunt de multe ori suprapuse, neinteligibile și lipsite de dicție, aducând un plus de realism acestui film presărat cu destul de multe elemente ireale și absurde. Conversațiile nu sunt nici pe departe atât de amuzante pe cât ni s-a promis, lăsând mai degrabă un zâmbet crispat sau o grimasă forțată pe fața spectatorului.

 

În orice caz, Domestic este un film care nu plictisește niciun moment, un film care reușește să împletească o serie de povești destul de comune și ușoare în așa fel încât să trezească în spectatori interogații complexe și nuanțate privitoare la natura umană.

 

 

Click pe foto pentru marire.

Credit foto: Proof Film

• Tag-uri