Eu, Frankenstein: clisee SF cu demoni, gargui si oameni aproape inexistenti

 

Sfârșitul lumii e aproape. Demonii se folosesc de gazde cu formă umană ca să pună stăpânire pe Pământ, iar singurii care par să fie în stare să le distrugă planul sunt doar garguii, apărătorii divinității. Cu toate acestea, situația ia o turnură neașteptată datorită apariției lui Frankenstein. „Creatura” fără suflet, care devine arbitrul și liantul între cei doi poli de putere. Cam așa sună, în mare, scenariul celui mai recent SF, I, Frankenstein / Eu, Frankenstein, în care Aaron Eckhart îl întruchipează pe „monstrul” nemuritor creat de Victor Frankenstein.

 

După 200 de ani de rătăcit în căutarea cărții care descrie în amănunt felul în care a fost creat, Frankenstein descoperă că este urmărit de demoni, care vor cu orice preț să pună mână pe el și pe secretul care l-a adus la viață. Însă este salvat de gargui, creaturile care luptă în numele divinității și veghează orașul din cel mai înalt turn al unei biserici gotice.

 

 

 

 

În tot acest timp, în altă parte a orașului, în subteran, Naberius (Bill Nighy), unul dintre cei mai puternici demoni, se folosește de forma sa umană de magnat pentru a finanța un proiect revoluționar, aducerea la viață a unui cadavru. Acesta plătește o tânără cercetătoare pe nume Terra (Yvonne Strahovski) pentru a se se ocupa îndeaproape de proiect fără ca ea să știe că de fapt lucrează în numele răului. În toată povestea asta, Frankenstein sau Adam, după cum îl botează regina garguilor (Miranda Otto), devine cobaiul de care demonii au nevoie ca să-și ducă planul la îndeplinire, iar pe care garguii îl vor dispărut. Însă, deloc imprevizibil, punctul culminant îi găsește pe Frankenstein și Terra împreună în lupta împotriva răului.

 

Pe lângă elementele SF de care te lovești la tot pasul, scenariul lui Eu, Frankenstein se rezumă doar la existența creaturilor aparținând celor două lumi și uită că pe Pământ mai trăiesc și oameni. Astfel, în afară de câțiva figuranți dintr-un club de noapte, apoi dintr-un compartiment de metrou și un ins omorât de un demon, de-a lungul întregului film ajungi să crezi că în orașul în care are loc acțiunea locuiesc numai demoni în corp uman. De aceea, nu-i de mirare că în timpul luptei finale, deși cerul e plin de lumini, multe clădiri cad, iar pământul este crestat în două, în jur nu e nici măcar țipenie de om. Cu atât mai puțin să fie luate măsuri de către armată.

 

Pentru pasionații genului, efectele speciale, măștile aproape reușite, armele și luptele corp la corp transformă Eu, Frankenstein în 90 de minute care trebuie bifate pe lista cu filme de vizionat. Dar, pentru cei care nu sunt familiari cu explozia de clișee SF, previzibilitatea filmului va duce doar la multe momente de amuzament.

 

Click pe foto pentru marire

Foto: I, Frankenstein FB

• Tag-uri