Grotescul din piesa Familia Tot functionează ca efect comic şi alarmant în acelasi timp. Istvan Örkeny, autorul textului, îmbină ridicolul cu stilul horror, elementele naturaliste cu viziunile mistice, într-o poveste despre natura schimbatoare a omului, despre desfigurarea şi destramarea caracterului uman în contextul fricii şi al unei ierarhii dictatoriale.
O lume de carton, închisă, în care personajele construiesc lumi de carton şi mai mici - aşa arată spaţiul scenei. La început goală, se populează treptat cu obiecte şi fiinţe a căror fragilitate este în permanenţă pusă în lumină. Fiinţe de carton, supuse oricând pieirii, o frumoasă metaforă scenografică şi regizorală pentru fiinţele care pier în războiul niciodată adus în prim-plan, dar care reprezintă cea mai puternică prezenţă din întregul spectacol.
Un maior nebun vine într-un concediu de două săptămâni în micuţa gospodărie a familiei Tot. Sperând că maiorul i-ar putea face viaţa mai uşoară fiului de pe front, cei trei membri ai familiei - tatăl, mama şi sora - încearcă să-i satisfacă cele mai ciudate gusturi. Maiorul instaurează un regim de teroare, descoperă distracţia preferată: să confecţioneze cutii de carton. Familia Tot mănâncă, doarme, gândeşte, respiră, merge, vorbeşte, râde şi plânge în ritmul impus de maior. Fiecare moment este puternic exploatat de actori, culminând cu gestul pe care domnul Tot il face, ascunzandu-se în WC-ul de carton pe care şi-l ridică în mijlocul scenei.