• Share

Harta olfactiva a Bucurestiului: cum ar mirosi intr-un ghid turistic la Universitate sau la Gara de Nord?

Harta olfactiva a Bucurestiului: cum ar mirosi intr-un ghid turistic la Universitate sau la Gara de Nord?

 

Din seria englezii stiu mai bine, se pare ca ultima gaselnita in materie de turism este plimbarea olfactiva prin paginile unui ghid dedicat tinutului York. Smell York foloseste 12 arome legate de anotimpuri, dar si de cele mai importante atractii ale regiunii, bazandu-se pe faptul ca mirosul are un rol esential in conturarea amintirilor. Pana sa vedem in librarii ghidul turistic olfactiv al Bucurestiului, mai trebuie sa asteptam o vreme, dar intre timp ne vom imagina o harta olfactiva a unor locuri reprezentative ale urbei, pe care am face-o cadou oricarui turist ajuns pentru prima oara pe malurile Dambovitei.

 

 

bucuresti 2014 

 

 

Romana

 

Bine v-ati oprit la Piata Romana. Mirosul metalic de bila incinsa se amesteca cu un pronuntat accent de pomi infloriti de pe Dacia plus aroma de case vechi care au dus-o bine. Touch final: iz vag de nerabdare de la cei care asteapta vesnic pe cineva la iesire, la metrou.

 

 

Universitate

 

Miroase a multime inflacarata si sticle de plastic agitate in aer? Cu aroma de caini comunitari, naftalina si vopsea proaspata buna de renovat cultura? E OK, sunteti la Universitate.

 

 

Centrul Vechi

 

Note de baza: ziduri vechi, umede, bere, shaorma. Note de mijloc: plastic incins pe terasa la soare, cafea bauta la pranz. Note de varf: parfum autohton combinat cu parfum de turist strain si nota de plata, va rog.

 

 

Gara de Nord

 

Aurolac, legume, covrigi, du-te-vino, urina pe ziduri, fum de locomotiva si mici, branza si moloz, flori legate cu elastic de borcan, bilete imprimate electronic... Atentie, trenul in directia Constanta pleaca in cinci minute de la linia 9!

 

 bucuresti 2014

 

 

Herastrau

 

Fraged, iarba mixata cu coji de seminte, biciclete noi scartaiand pe asfalt, miros de jogging, miros de soare, miros de duminica.

 

 

Piata de flori George Cosbuc

 

Va aflati intr-unul dintre cele mai aromate locuri ale capitalei Romaniei. Aici miroase a dimineata, a verde, rosu, galben si mov, a praf si umed si mai miroase a salciu, cand vantul aduce cate o aroma a fantomelor trecutului.

 

 

Obor

 

Daca veti apropia de nari bucata de harta marcata Obor, veti simti cam asa: miros pestrit de targ, miros de tara venit sa targuiasca la taraba, miros acid de scule si unelte, miros statut de second-hand, miros de beton de la blocurile aliniate si miros incins de trafic intens. Completare: miros subpamantean de metrou si batranete.

 

 

Salajan

 

Iar pentru un miros de cartier tipic bucurestean, dati repede la pagina Salajan, va rog. Miros de seri cu semninte si manele in fata blocului, de foste betoane muncitoresti si balade hip-hop-eresti, de carucioare pline cu targuieli de la piata si de guma de mestecat lipita de asfalt. 

Distribuie