Interviu in Orasul Meu: De la Timisoara la New York - Aualeu Teatru joaca cu bucurie indiferent de scena

 

Timisorenii de la Aualeu Teatru nu cred in conventii si le-ar placea sa se scuture inclusiv de tirania lui independent. Sunt fericiti ca pot face ceea ce le place - teatru, si sub semnul acestei denumiri insolite cu sonoritati duale au reusit sa incante inclusiv publicul bucurestean (ceva mai greu de impresionat decat cel din provincie) prin reprezentatiile avute de curand la Teatrul Mignon.

 

 

 

 

Orasul Meu: Cum a inceput povestea Aualeu Teatru si de unde vine acest nume?

 

Aualeu Teatru: Simplu, dintr-o nevoie. Numele parea cea mai potrivita descriere a tot ceea ce faceam si in plus, nu e un nume cu care cineva ar boteza vreodata o companie teatrala. Aualeu e un cuvant care cuprinde doua extreme, bine si rau, nimic mai simplu. Recent o autoritate a statului ne-a botezat Teatrul Municipal Aualeu. Asta n-a fost bine deloc! Povestea a inceput in 2005, in mai, ceea ce inseamna ca implinim in curand 9 ani.

 

 

OM: In afara de spatiile neconventionale in care au loc spectacolele, ce altceva mai e diferit la voi?

 

AT: Nu am dorit nici un moment sa fim diferiti, ci am incercat constant sa inlaturam din activitatea noastra lucrurile care ne puteau deranja. Avem o sala mica, avem o trupa stabila si ne e necesar ceea ce facem. 3 scanduri, 2 personaje si o pasiune, nu? Daca am face comparatii cu alte teatre, am gasi multe diferente, dar la urma urmelor nu asta este important. Pot totusi sa spun ca intre noi nu exista contracte, doar intelegeri tacite.

 

 

OM: Cel mai de succes spectacol de pana acum:

 

AT:  Cred ca in teatru, unul dintre criteriile cunatificarii succesului (cel real, nu cel de hartie, fabricat de prieteni jurnalisti) este longevitatea unui spectacol (deplasarile, turneele, festivalurile, premiile, cronicile si incasarile, venind mai la urma). Judecand in acest fel, as plasa in top cu premiul pentru intreaga activitate, spectacolul Stateam intinsi pe pat, care se joaca de aproape 8 ani.

 

O alta masura a succesului este data de frecventa cu care oamenii revin sa revada un spectacol. In topul revenirilor avem un om care a vazut de 11 ori Spalatorul de creier, o alta persoana care a fost de 6 ori la Diabolus Ex Machina etc. De mentionat ca toti acesti oameni nu intra pe usa din spate. Cele mai mari succese sunt familiile (cate 6-7 persoane) care vin sa ne vada toate spectacolele, spectatorii care ne trimit fotografii inramate cu noi, spectatorii care ne aduc posibile, viitoare recuzite, succes a fost atunci cand publicul ne-a cantat la multi ani de ziua noastra la finalul spectacolului, succes este sa jucam 4 spectacole pe weekend fara reclama, da, cam astea sunt succesele noastre si poate si altele.

 

 

OM: Care sunt avantajele unui teatru independent ? De ce teatru independent si nu de stat?

 

AT: Noi incercam prin toate mijloacele posibile sa nu mai fim etichetati ca independenti. Suntem o trupa care prezinta spectacole de teatru, acolo unde un public doreste sa ne priveasca si este treaba noastra cum ne descurcam in rest. Din pacate, statul roman nu poate fi luat ca un partener demn de incredere intr-un demers artistic, asa ca o eventuala ascociere cu acesta, pare nefireasca si inutila. Noi incercam sa fim independenti de cuvantul independent si ne chinuim din rasputeri sa nu mai etichetam in vreun fel activitatea noastra. Cred ca cel mai mare avantaj pe care il poate avea un artist este acela de a fi liber, iar noi din fericire ne putem permite acest lux. Artistii remunerati de stat nu se bucura de libertate tot timpul, iar la drept vorbind unii nici nu au nevoie de ea, ceea ce confirma ca exista un loc pentru fiecare.

 

 

 

 

OM: Cat de deschis este publicul catre acest tip de teatru?

 

AT: Publicul este deschis cu conditia ca noi sa nu fim inchisi. Perceptia publicului s-a schimbat in cei aproape 9 ani de existenta. In primii ani aveam numai spectatori foarte tineri, acum sunt multi pensionari, sau familii cu copii. Marele nostru castig este ca am reusit sa atragem in sala oameni care nu au calcat niciodata la teatru. Mi-a ramas in cap ce mi-a spus un baiat in timpul unei discutii despre unul din spectacolele noastre: Eu in weekend vin la voi, inainte mergeam sa dansez in club, beam iar a doua zi ma durea capul. Daca vin la voi, a doua zi nu ma mai doare capul si am la ce sa ma gandesc. Pai cu asa declaratie, cum sa nu-ti iubesti publicul? Cum sa nu-l respecti? Cum sa nu-ti pese?

 

 

OM: Cum alegeti piesele? Aveti o preferinta pentru un autor sau un anumit gen de teatru?

 

AT: Ar fi multe de spus aici, cert este ca in momentul de fata, am renuntat la a mai lucra pe texte de autori din diferite motive, asa am si inceput de fapt acum 9 ani si a sosit momentul sa ne intoarcem la vechea metoda de lucru. Discutam deseori despre textele mari pe care am vrea sa le jucam dar consider ca in acest moment suntem inca mici pentru ele. Toate la timpul lor.

 

 

OM: Daca Aualeu ar fi un personaj cum s-ar descrie?

 

AT: Negativ dar iubit de public.

 

 

OM: Cea mai mare reusita a echipei Aualeu:

 

AT: De a se bucura de ceea ce face.

 

 

OM:  In curand veti depasi granitele tarii cu Circus Mundi tocmai pe continentul american. Ce se va intampla acolo si cum merg pregatirile?

 

AT: Este vorba de festivalul Undergroundzero, din New York. Am fost invitati sa sustinem 6 reprezentatiii cu Circus Mundi si speram ca totul sa fie bine; am avut o discutie de principiu cu I.C.R. pentru un eventual sprijin precum si cu organizatii americane. Daniel Popa si Marta Banescu fac tot ce le sta in putinta ca acest lucru sa se intample.

 

 

OM: Cel mai dificil public:

 

AT: Cel mai dificil public este atunci cand jucam noi prost.

 

 

OM: Un loc neconventional sau nu in care v-ar placea sa jucati:

 

AT: Cred ca notiunile de conventional si neconventional sunt perimate si mai cred ca spectatorii nu vin sa vada teatru independent sau de stat, in spatii conventionale sau neconventionale.Ei vor sa vada teatru bun si atat. Restul e palavrageala. Mi-ar placea sa jucam pe o plaja la rasarit.

 

 

OM: Ce planuri aveti pentru viitorul apropiat?

 

AT: Momentan lucram pentru spectacolul nou, intitulat Casa din copac, pregatim un festival de teatru numit Antagon Festival si totodata ne pregatim pentru saptamana teatrului de la sfarsitul lunii martie.

 

 

OM: Cum a fost experienta din capitala? Cum vi s-a parut publicul de aici?

 

AT: Descinderea in capitala nu e o noutate, chiar ne-am dat seama ca jucam Stateam intinsi pe pat pentru a 5-a oara in Bucuresti. In general, pot spune ca publicul din capitala este mai rezervat decat cel provincial, poate si din cauza ca plateste mai mult si atunci are asteptari mai mari, nu stiu exact. Experientele reale si benefice le-am avut in locurile unde in mod normal nu se joaca teatru si anume la sate si in orasele mici, acolo se da adevarata masura a lucrurilor. Personal ma bucur mai mult cand vin la noi oameni din alte orase sa ne vada, decat atunci cand mergem noi in alta parte. Asta inseamna turism cultural, iar multi dintre cei care se ocupa de strategiile orasului, par ca nu inteleg importanta acestui lucru. Oricum, chiar daca publicul pare a fi mai rezervat si poate are motive intemeiate sa fie asa, daca reusesti sa-l convingi sau sa-l cuceresti cu povestea ta, devine povestea noastra din acea seara. Conditia este sa jucam bine si publicul sa fie pregatit sa asculte si sa primeasca o poveste.

 

 

OM: Cat de repede sa va mai asteptam inapoi in Bucuresti?

 

AT: Tot atat de repede pe cat suntem chemati!

• Tag-uri