Interviu in Orasul Meu: Povesti urbane imortalizate de Humans of Bucharest

 

Coerenta unui oras e data de locuitorii sai, de trairile lor care insufletesc zidurile caselor si impanzesc strazile cu amintiri. Din aceasta vara, orasul are o sansa in plus de a-si imortaliza oamenii si povestile lor.

 

Humans of Bucharest este proiectul unor bucuresteni care au hotarat sa consemneze fotografic si sa indosarieze online istoria umana a orasului. Nu-i evitati daca va intalniti prin oras, s-ar putea ca intalnirea si rezultatul ei sa va bucure peste ani.

 

 

Să ai grijă cu camera aia să n-o pierzi, să nu ți-o fure!

 

Orasul Meu: Ce a mai existat in spatele hotararii voastre de a realiza Humans of Bucharest, in afara de inspiratia oferita de proiectul Humans of New York?

 

Humans of Bucharest: Fiind născuţi şi crescuţi în Bucureşti am realizat cu timpul, cunoscând foarte mulți oameni, că orașul acesta are nevoie de o astfel de inițiativă. Chiar dacă pare că personajele pe care le-am putea întâlni n-ar avea aceeași greutate pe care o au oamenii surprinși de HONY, noi am descoperit că în spatele fiecărui bucureștean există o poveste ce merită spusă.

 

 

Cea mai frumoasa amintire a voastra? Acum 8 ani cand am invatat sa cant la chitara.

 

Totodată pasiunea noastră pentru oameni ne-a împins să demarăm acest proiect. A existat o zi de test, o zi în care am luat pulsul orașului, după care am fost extrem de încântați și entuziasmați. Am știut de atunci că proiectul este realizabil și că ne vom distra de minune făcând asta.

 

 

OM: Cat de reticenti sunt oamenii, in general, atunci cand afla ca vreti sa-i imortalizati, pe ei si povestile lor?

 

HoB: În primele zile ne-am lovit de multe refuzuri, dar am realizat că un factor important este și felul în care abordăm persoanele pe care le întâlnim. Atitudinea noastră, deschiderea și calmul cu care îi întâmpinăm pe oameni contează extrem de mult în răspunsul pe care îl vom primi de la ei.

 

 

Eu sunt boschetar de lux, dar cel mai fericit am fost când m-am lăsat de băutură.

 

Odată cu trecerea zilelor am învățat să fim empatici, crescând și numărul persoanelor care au acceptat să stea la poză. De cand am pornit la drum eram conștienți că vor exista și refuzuri, dar ne-am propus să nu le luăm personal si asta ne ajută foarte mult.

 

 

OM: Va miscati mai ales in zona de centru, sau mergeti si in cartiere mai periferice ale orasului?

 

 

Noi locuim fix aici în gang deasupra la clubu ăsta cu repări, rockeri. D-aia sunt cel mai fericit atunci când plec din București.

 

HoB: Cum proiectul este încă foarte tânăr, am considerat că este necesară o perioadă în care să ne facem mâna, așa că am bătut centrul la pas în majoritatea zilelor, pentru că acolo există cea mai mare diversitate de personaje. Au fost și momente în care am întâlnit oameni în cartierele în care stăm sau in plimbările noastre prin București ce nu au avut neapărat legătură cu HoB. În viitor se vor găsi pe harta Humans of Bucharest toate cartierele bucureștene, din Ferentari până în Primăverii.

 

 

OM: Cum v-a modificat voua perceptia despre oras/relatia cu el acest proiect?

 

 

Care e cea mai frumoasă amintire a voastră? Când am învățat să fac makeup.

 

HoB: Eram conștienți demult de frumusețea orașului și a oamenilor săi. Proiectul HoB doar ne-a întărit această percepție și ne-a făcut să fim mult mai dornici să-l cunoaștem cât mai bine.

 

 

OM: Care a fost cel mai emotionant moment de pana acum in intalnirile voastre stradale?

 

HoB: Fiecare persoană este interesantă în propriul fel, chiar dacă timiditatea o oprește să poarte o discuție mai lungă de 30 de secunde cu noi sau dacă deschiderea o face să vorbească cu noi și 30 de minute. Dacă ar fi să punem degetul pe un om sau pe o poveste de până acum cred că ar fi un domn cu handicap pe care l-am întâlnit în Cișmigiu.

 

Era în scaun cu rotile, se uita la fiecare om care trecea pe lângă el. Descrirea pozei de pe pagină surprinde cel mai bine momentul.

 

 

 

Dă din cap aprobator. Mă îndepărtez, fac fotografia și las camera de la ochi. La nici o secundă se aude el, într-o engleză cu aer de texan. ”So again, what`s this photo for?”. Rămân blocat un timp, realizez ce se întâmplă de fapt și încep să îi explic... Venise din State în România cu trei zile în urmă, să întâlnească o fată de 21 de ani pe care o cunoscuse pe internet. ”She thinks I`m gonna be her sugar daddy or something (râde). But anyways, life is great man. For me, life is really great.” 

 

 

OM: Cunoasteti mai bine orasul de cand va plimbati printre povestile locuitorilor sai?

 

HoB: Nu putem spune că știm orașul mai bine după zilele petrecute în compania Humans of Bucharest. Putem însă afirma că luăm pulsul zonelor în care am surprins cadre total altfel față de cum o făceam înainte. Ne amintim cu drag de poveștile ce sunt asociate cu oamenii pe care i-am imortalizat în diferite părți ale orașului. Practic, Bucureștiul pulsează prin poveștile oamenilor săi.

 

 

Un lucru pe care l-ați învățat din meserie și se aplică și în viață? Să nu calci în gropi.

 

OM: Ce schimbare credeti ca ar putea aduce orasului Humans of Bucharest?

 

HoB: Nu am luat încă în calcul toate implicațiile pe care le-ar putea avea Humans of Bucharest apropo de imaginea Bucureștiului. Momentan încercăm să le arătăm celor ce ne urmăresc că în spatele fețelor și al persoanelor pe lângă care trec sau cu care interacționează zilnic, există oameni cu experiențe și povești din care putem învăța cu toții.

• Tag-uri