Interviu in Orasul Meu: Regizorul Antoine Barraud revine la Bucuresti dupa 15 ani cu un film inspirat de Jules Verne si Puccini

 

Prezent la Bucuresti in competitie, in cadrul Festivalului Filmului Francez, cu Abisul / Les Gouffres, regizorul Antoine Barraud ne-a povestit despre filmul sau, care pare desprins dintr-un roman fantastic al lui Jules Verne, dar si despre dorinta de a reveni la Bucuresti dupa 15 ani de la prima vizita.

 

In acest prim lungmetraj al sau, in care povestea se tese in jurul descoperirii unor gauri abisale undeva in America de Sud, veti avea incusiv surpriza unor interpretari deosebite: Mathieu Amalric (Georges, exploratorul) si Nathalie Boutefeu (France, sotia acestuia).

 

 

 

 

Orasul Meu: Regizor, actor, producator, scenarist – ai incercat tot –, in care dintre aceste posturi te simti cel mai in largul tau?
 

Antoine Barraud: Ma misc cu mare naturalete in zona scriiturii, dar cum mi-am dorit sa explorez universul cinematografic, am incercat sa abordez tot ceea ce implica, pentru a invata si a intelege mai bine. Nu-mi doresc sa fac absolut totul in filmele mele, dar faptul ca am montat, am jucat sau am produs ma ajuta sa comunic mai bine cu echipa in calitate de regizor. O zona pe care mi-as dori s-o aprofundez este actoria si mi-ar placea sa joc in filmele altor regizori.

 

Orasul Meu: Primul tau lungmetraj, Les Gouffres, ne invita sa plonjam in vertijul senzatiilor, al fricii si al placerii unei femei. Care ar fi mesajul filmului sau senzatia cu care ti-ai dori ca publicul sa ramana dupa vizionare ?
 

Antoine Barraud: Mai degraba decat a transmite un mesaj, ma intereseaza sa aflu parerea spectatorilor, intrebarile pe care si le pun si impactul pe care povestea o are asupra lor.

 

 

 

 

Orasul Meu: In debutul filmului pare ca vom porni intr-o mare aventura de descoperire a unor gauri abisale alaturi de personajul masculin, exploratorul; in schimb camera decide sa ramana cu sotia acestuia, printre mobilele unei case necunoscute, sugrumata de angoasa asteptarii si de propriile fantasme. De ce aceasta alegere?

 

Antoine Barraud: Mi s-a parut firesc sa raman tot timpul cu ea. Personajul a fost scris special pentru Nathalie Boutefeu si mi-am dorit o femeie complexa, asemenea celor lui Antonioni, o Penelopa care isi asteapta sotul dar una feminista, care nu accepta numai postura de sotie, nu vrea sa fie definita numai de iubirea pentru un barbat.

 

 

 

Orasul Meu: Am avut in aceasta toamna foarte multe debuturi in lungmetraj in cinematograful romanesc. Ce parere ai despre filmul romanesc contemporan?
 

Antoine Barraud: Nu stiu foarte multe despre trecutul cinematografiei romane, dar mi-ar placea sa sa vad film romanesc vechi, poate la Cinemateca – in toate orasele in care ajung imi place sa aflu daca exista o Cinemateca si sa vad filme locale. Dintre regizorii romani actuali, cred ca ii prefer pe Cristian Mungiu, al carui film, Dupa dealuri, mi se pare genial si pe Cristi Puiu, mai ales in Moartea Domnului Lazarescu.

 

 

 

 

Orasul Meu: Cinema de arta versus cinema pentru marele public. Crezi ca intr-o zi filmul de autor va disparea, poate asemenea cartilor pe hartie?

 

Antoine Barraud: Sper ca nu! Cat despre film, am cochetat pana acum cu scurtmetrajul, documentarul si filmul experimental, dar cred ca mi-ar placea sa incerc sa realizez inclusiv filme pentru marele public.

 

 

Orasul Meu: Nu e prima ta vizita la Bucuresti. Cum ti se pare ca s-au schimbat, intre timp, orasul si oamenii sai?
 

Antoine Barraud: Am ajuns pentru prima oara la Bucuresti in 1999, in vizita la niste prieteni francezi care locuiau aici. Imi amintesc ca m-am plimbat mult, singur prin oras. Am vazut, printre altele, Palatul Parlamentului si m-am oprit in Cismigiu pentru a desena. Senzatia de atunci, la 10 ani dupa Revolutie, era ca oamenii sunt nerebdatori sa se intample ceva, sa se schimbe ceva. Dupa aproape 15 ani de la prima mea vizita am regasit un oras transformat, mult mai luminos, cu cladiri renovate si parca mai vesele. Adevarul e ca mi-am dorit mereu sa revin pentru a vedea schimbarea pe care o intuiam atunci si sper sa nu mai treaca inca 15 ani pana la urmatoarea vizita.

• Tag-uri