Interviu in Orasul Meu: Trupa Antarctica traieste clipa pe ritmuri emotronice

 

Cinci oameni si un punct comun care i-a adus laolalta - dragostea pentru muzica dar si placerea de a experimenta. Delia, Tudor, Buretel, Mirko si Joco, adica Antarctica se joaca cu ritmuri new wave, synthpop, muzica electronica, grunge sau jazz in cel mai serios mod cu putinta, iar daca v-am facut curiosi, pe 4 martie ii puteti asculta la Question Mark. Pana atunci, Delia, prezenta feminina a grupului ne-a povestit cate ceva despre filosofia grupului. 

 

 

 

 

 

Orasul Meu: De ce Antarctica, sound-ul vostru aș putea spune e unul chiar călduros:

 

Delia: Antarctica reprezinta foarte multe lucruri pentru mine, comasate într-un singur cuvânt, care poate însemna totul... sau nimic. La momentul respectiv, când m-am gândit că a sosit timpul să îmi fac un nou proiect, starea de spirit în care mă aflam, lucrurile la care visam, locul în care mi-aș fi dorit să mă aflu, toate duceau înspre al șaptelea continent, dar nu ca locație geografică - căci asta își imaginează cei mai mulți atunci când spui Antarctica - ci mai mult spre o viziune aproape metafizică, un peisaj abstract ce sugerează întoarcerea la punctul zero și începerea unei noi etape. O legătură profundă, cred eu, există mai mult între versurile pe care le scriu și numele Antarctica, sound-ul nostru preschimbându-se mereu în altceva.

 

 

OM: Delia, ce te-a împins să faci acest proiect?

 

Delia: Pasiunea pentru muzică. Antarctica este un vehicul prin care eu, noi, reușim să transmitem mai departe un mesaj. Fiecare om trece prin diferite etape în viață, radical deosebite una de cealaltă, iar Antarctica a marcat un nou început, o nouă fază. La un moment dat, dăruind atât de mult din mine proiectului, ajunsesem să mă identific în întregime cu el, însă, o dată cu trecerea timpului, s-au întâmplat foarte multe și am înțeles că e bine, de multe ori, să faci un pas în spate că să poți avea o privire de ansablu, obiectivă și nepărtinitoare.

 

 

OM: Ce ai păstrat din Insound pentru Antarctica?

 

Delia: Ha, Insound. Ce perioadă frumoasă și tumultoasă. Concret, am păstrat câteva piese pe care le cânt și acum în concertele Antarctica și cam atât.

 

 

OM: Până la voi, n-am mai auzit de emotronic, ce presupune acest stil?

 

Delia: După cum spuneam mai devreme, sound-ul nostru este mereu în schimbare. Fiecare are un background diferit. Tudor preferă metalele grele și muzica psychedelică, experimentală, Buretel și Mirko sunt rockeri până în măduva oaselor, Joco este jazz-ist, iar eu, mie îmi plac poezia și synthpop-ul anilor ’80. Emotronic este fuziunea versurilor și a genurilor enumerate mai sus, mai puțin metale, evident, deși, în ultimul timp, băieții îmi fac din ce în ce mai multe surprize la repetiții :).

 

 

OM: Ce vă inspiră cel mai mult când compuneți?

 

Delia: De multe ori ceva ce nu există cu adevărat, dar care prin puterea imaginației prinde viață. Cred că viziunea, în cazul unui muzician, e la fel de importantă ca pentru un sculptor, doar că în cazul nostru, materia primă este eterul, nu piatra sau metalul, desi îți poți sparge capul si cu acesta, iar leziunile rămân pentru totdeauna. Dar ca să revin cu picioarele pe pământ, există excepții de la tabloul pe care l-am descris.

 

Anul trecut, în primăvară, treceam pe lângă o fereastră cu jaluzelele trase, în fața căreia era un copac imens, un liliac cu flori superbe, violet, care explodaseră și voiau parcă să intre în casa, dar părea că cei ce locuiesc acolo nu vor nici măcar să le vadă. De aici, instant, a ieșit un titlu de piesă: Open the window Josephine and let me in. Versurile au curs pur și simplu, la fel și linia melodică, urmează partea instrumentală. Și există tot felul de momente de genul ăsta, care sparg tiparul. Multe se materializează, altele se usucă și mor.

 

 

OM: Cum ia naștere o melodie în spiritul Antarctica? (prin ce etape treceți, ritualuri etc.)

 

Delia: In spiritum antarcticum, cum s-ar spune, nu? Nu există un tipar și situațiile sunt diferite, dar în mare parte pornim de la liniile melodice, apoi vin versurile si partea instrumentală, care de foarte multe ori cere schimbarea liniei melodice, a cadenței și, implicit, a versurilor. Cred că am fost foarte clară. :)

 

 

 

 

OM: De la lansarea clipului Singurătate urbană s-a lăsat liniștea peste Antarctica pentru o perioadă lungă de timp. Ce s-a întâmplat în acele luni?

 

Delia: O piesă te poate epuiza și asta s-a întâmplat cu Singurătate Urbană. Deși suntem buni prieteni, nu ne-a fost ușor să lucrăm împreună, nici mie, nici lui raku. S-au ciocnit două lumi în această piesă, de la care eu - nu băieții, ei sunt foarte realiști! - am avut așteptări destul de mari, dar care nu s-au concretizat în niciun fel. E greu uneori, când investești atât de mult timp și suflet în ceva, să vezi că nu dă roade.

 

Pentru noi, cei care facem muzică underground, supraviețuirea nu este ușoară. Nu avem radiouri care să ne difuzeze, de posturi TV nici nu mai vorbesc, ne rămâne doar online-ul, acolo se dă bătălia. Cand fac booking, cluburile și organizatorii de festivaluri se uită să vadă câți fani ai și cum astăzi îți poți cumpăra like-uri la discreție, m-am gândit că trăim într-o mare minciună. Am meditat foarte bine la perspectivele care există acum, la tot acest cerc închis în care ne învârtim, de aici blank-ul apărut după Singurătate Urbană. Dar ne-a prins bine momentul acesta de reflecție, în ultimele două luni ne-am închis în studio și am lucrat piese noi.

 

 

OM: Care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de pe urma acestui proiect în cei 5 ani de activitate?

 

Delia: Nimic nu este ce pare a fi.

 

 

OM: Ce planuri aveți pentru următoarea perioadă?

 

Delia: Nu ne facem planuri, trăim clipa și facem muzică.

 

 

OM: La ce să se aștepte publicul pe 4 martie, în Question Mark?

 

Delia: Bună întrebare! Există un element mereu prezent în concertele noastre, se numește VJ Minu și el ne completează vizual show-ul. Împreună suntem Yin și Yang. 

• Tag-uri