Avand in vedere ca stilul anilor ’60 a revenit in tendinte, creatorii de moda se folosesc de imaginea celor mai cunoscute personaje ale acelor timpuri pentru a sublinia in colectiile lor eleganta si rafinamentul vremii. Una dintre cele mai cunoscute si apreciate imagini din acea perioada este fara doar si poate Jane Birkin, principala sursa de inspiratie a designerilor si a vedetelor de la Hollywood, transformata astfel intr-un adevarat style icon. Diva anilor ’60 va fi prezenta toamna aceasta si la Bucuresti, insa intr-o cu totul alta postura si anume aceea de interpreta, Jane Birkin urmand a sustine un concert dedicat celebrului Serge Gainsbourg pe 13 noiembrie, la Sala Palatului.
Alexa Chung, Kate Moss, Sienna Miller sau Emma Watson se numara printre rasfatatele revistelor de moda din intreaga lume fiind apreciate pentru maniera in care se imbraca si combina in mod unic tinutele designerilor de top. Apreciate pentru faptul ca adopta tinute casual chic pe care le poarta cu foarte mare rafinament, cele patru declara ori de cate ori sunt intrebate, ca principala sursa de inspiratie in alegerea outfit-urilor este Jane Birkin – muza anilor ‘60.
De departe cea mai infocata admiratoare a lui Jane Birkin este Alexa Chung, un style icon la randul sau pentru tinerele din intreaga lume. Inalta, cu un chip usor baietos si picioare foarte lungi, Alexa a reusit sa faca din moda anilor ’60 un element definitoriu al stilului sau. Influenta pe care stilul legendarei Jane Birkin o are asupra ei, se face remarcata cu fiecare aparitie pe covorul rosu sau in revistele de moda precum Harper’s Bazar sau Teen Vogue. Stilul lui Jane Birkin reprezinta un adevarat simbol al modei franceze - chic si basic, dar totodata extrem de lejer si confortabil. Acest vibe relaxant si hippie a inspirat femeile din intreaga lume sa evidentieze prin tinutele lor frumusetea naturala.
Publicul roman va avea sansa toamna aceasta sa o intalneasca live pe Jane Birkin, la Sala Palatului, unde artista va sustine un concert pe 13 noiembrie. Spectacolul face parte dintr-un turneu international pe care artista l-a dedicat in totalitate celui care i-a fost mentor si iubit timp de aproape 13 ani: Serge Gainsbourg. Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile la mai multe categorii de preturi - 80, 130, 170, 210 si 250 lei, putand fi achizitionate online pe www.myticket.ro, sau din reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, Sala Palatului.