O comedie blanda, oarecum in traditie ceha, despre o fabrica din Romania anului 1986, care serbeaza 65 de ani de la infiintarea Partidului Comunist, Visul lui Adalbert e destul de lax structurat, nu foarte proaspat si lipsit de cine stie ce miza, dar in acelasi timp e, in mod evident, filmul unor oameni nu lipsiti de talent, a caror principala ambitie, facandu-l, pare sa fi fost aceea de a-si face lor insisi placere si a caror joaca are un anumit farmec.
Acumularea dramatica (adica progresia evenimentelor in directia catastrofei care se anunta a fi serbarea) trece pe locul doi, in schema de prioritati a regizorului debutant Gabriel Achim, in favoarea acumularii de tuse retro mari si mici – echipa Steaua cea din ’86, videocasetofoanele, titlurile de filme si de carti populare in epoca, toate astea sunt fetisuri exhibate cu insistent dragastoasa.