Jurnal de bucurestean (6): aprilie nu e cea mai cruda luna din Bucuresti

 

Azi o sa incerc sa fiu mai putin hater(itza) sau de ce iubesc Bucurestiul primavara. Asta ar putea fi titlu de poem, sau chiar de volum, daca ar fi si Bucurestiul o poezie. Numai ca Bucurestiul e cel mai adesea o proza incalcita care schioapata pe la mijloc si da mereu palpitatii pe final. Desi e mai degraba cu final deschis, ca o telenovela braziliana, iesita de la naftalina in povestile unei matusi cu apartament pe Carol. Sau, mai bine zis, fara final, pentru ca se scrie si se rescrie, tot asa cum strazile sale sunt vesnic destupate, scormonite si plombate.

 

 

 

 

 

April is the cruellest month - se vede ca Eliot nu a fost primavara la Bucuresti sa vada magnoliile inflorind sau lumina curata a diminetilor care par mai vesele chiar si in Ferentari, chiar si in Militari. Diminetile la Bucuresti sunt pe pace; pana nu incep picamerele, picura indemnul, atat de familiar: fiare vechi luaaam, iar in weekend-uri chiar si pe marile bulevarde e liniste. Si inca se mai aud pasari prin ferestrele deschise, dar nu le vedem neaparat, pentru ca nu avem timp.

 

Terasele asteapta pline de posibilitati, cuminti, dar din ce in ce mai indraznete, cucerind strazi si ocupand trotuare, cainii se imbata in blandete de soare in prag de minimarket-uri, pe strazi apar ochelari colorati si inghetata mancata pe fuga, intre doua trolee. Chiar si casele de pe Vulcanescu sunt mai vesele, batrane scot capul printre rufele intinse la uscat, pe geamuri fara termopan din prin Armeneasca. La Matache patrunjelul se vinde strigat, ca un descantec, laolalta cu lalelele si urzicile. Parcurile se incarca greu de pasi, gugustiucii merg apasat, in ritm cu cainii scosi la plimbare si copiii.

 

Apoi mai e si iarba si paturile care o acopera, vantul care-ti poate strange pardesiul mai aproape de corpul dezmortit si culorile pe ramuri, roz, galben, alb. Nu in ultimul rand, mai sunt si apusurile de primavara la Bucuresti peste cabluri si gropi ocolite cu eleganta in timp ce vorbim la telefoane; cea mai calma strada este Lipscaniul, spre final, dupa ce trece linia (Caii) Victoriei.

• Tag-uri