Jurnal de bucurestean (7): Unde e 1 Iunie de altadata?

 

Incerc sa alung ceata prezentului, si zgomotul traficului din oras, care devine imposibil sub doi, trei stropi de ploaie, si sa-mi amintesc de vremurile in care nu era atat de importanta starea vremii si nici macar daca aveam sau nu haine marcate cu vreun nume sonor. In care bucuria venea atunci cand ieseam din bloc, dupa ce devoram un iaurt la borcan cu capac din poleiala argintie si mama imi vara pe gat o tableta de cavit, racoroasa, pentru ca se tinea la frigider.

 

 

 

 

 

Lumea avea infinite nuante si posibilitati, mai ales cand toti copiii de pe scara erau afara - Smaranda cu ciorapii albi vesnic murdari si rupti in genunchi, grupul de fete carora li se rupea periodic elasticul pentru ca nu era din acela de calitate, baietii care bateau o minge spalacit-multicolora, care astazi ar putea trona cu brio intr-o instalatie de arta contemporana. Mai erau cei care faceau acorbatii nemaivazute la bara de batut covoare, urmariti cu o grimasa de dupa perdea de vaduva de la etajul doi, care tot insista ca se va slabi bara.

 

Si Dana, care urma sa plece cu parintii in Franta si ne povestea cum merge ea la meditatii la o doamna de langa Cismigiu, tuguindu-si buzele ca sa pronunte: bonjourrrrr, comment ca vaaa? Plus baiatul cel nou care se mutase de undeva de pe langa Obor si pe care il invidiau toti copiii din cartier pentru ca avea o bicicleta Pegas pliabila portocalie cu abtibilduri stralucitoare si cal inaripat.

 

Era 1 Iunie si toti copiii aveau bani de inghetata verde la cornet si vata pe bat, atat de buna, ca multa vreme ne infigeam dintii in batul inca dulce chiar si fara urma de vata. Baloanele primite la serbarea scolara le dadeam celor mai mici care stateau pe strazi laturalnice si se uitau cu jind din poarta caselor; erau cei care nu primisera Pepsi la sticle pe care incercam sa le sutim dupa ce le terminam continutul cu bule intepatoare la limba si nici amandine mici de la cofetarie, din care puteam sa mancam si o suta, daca asa ceva ar fi fost intr-adevar posibil.

 

Era 1 Iunie si toti copiii erau pe-afara, in fata blocului. Se striga adunarea la Tara, tara vrem ostasi, jocul in care ne impleteam mainile si ne strangeam unii in altii, mai mici si mai mari, cu zambete concentrate. Nimeni nu rata asa ceva. 

• Tag-uri