Jurnal de bucurestean (8): Plimbari la ceas de seara prin parc, cu rasturnari de situatie

 

E stiut ca Bucurestiul este unul dintre cele mai sigure orase din Europa, dar povestea care urmeaza este tocmai exceptia care confirma regula. Ca doar nu degeaba viata e plina de ironii ale sortii...

 

Unul dintre parcurile mele preferate din capitala este Gradina Icoanei. N-are cum sa nu-ti placa: e micut, cochet si, in general, populat de oamenii din zona care ies la o gura de aer, cu copii, cu animale, cu o carte, fiecare cu viata lui. Insa vineri, 11 iulie 2014, parcul Gradina Icoanei s-a zguduit de-a dreptul.

 

Dar s-o luam incet. Alaturi de prietena din copilarie, la o barfa si-o bere (fara alcool, bineinteles!), cocotate pe o banca, ne-am planificat o seara relaxata in parc. Rasete, latrat de caini, copii care alearga de colo-colo, dar si pustani cam de varsta majoratului, cu o doza de nesimtire mai mare decat nota de la BAC. Cand ne era lumea mai draga si stateam si noi linistite in apropierea fantanii care, bineinteles, nu functioneaza, se apropie de noi un grup de tinerei care ne arunca niste vorbe pe care nu le-am prea inteles, dar nici nu ne-am dorit sa elucidam misterul. Asa ca nu-i bagam in seama.

 

 

 

 

Dupa multe guri de bere, pardon, suc, natura ma cheama si singurul loc in care ma pot elibera de aceste chinuri e toaleta de plastic toi toi de pe aleea care duce spre Verona. Intru, trag zavorul si ma bucur de moment. Apoi ZBANG! Ma trezesc invers, una cu pamantul, cu toate zoaiele din WC scurgandu-se pe mine, pe haine. Nu-mi dau seama ce intampla pana cand aud strigate si semne de intrebare din afara cabinei de WC: E cineva acolo, sunteti bine?

 

Cativa trecatori martori la scena reusesc sa intoarca cabina si sa ma scoata afara. Toata lumea se strange in jurul meu, ma intreaba daca am patit ceva si-mi ofera servetele umede, uscate, nici in supermarket n-am vazut atatea servetele la un loc. Sunt inca ametita, inca nu realizez ce si cum, dar pe masura ce nivelul adrenalinei scade imi dau seama de unde vine durerea: sunt ranita la picior si la umar.

 

Dar totusi, ce s-o fi intamplat? O doamna care-mi ofera ajutor imi povesteste, mai furioasa decat prevede legea, ca niste tineri au rasturnat toaleta si apoi au fugit mancand pamantul. Dupa inca o scadere a dozei de adrenalina realizez ca paznicii gradinii privesc nepasatori din coltul celalalt al parcului. Abia dupa ce martorii furiosi le bat obrazul cu tipete se deranjeaza si dumnealor sa vina la locul cu pricina. Asta nu inainte sa apuce sa le spuna prietenilor faptasilor sa fuga si ei, ca cine stie.

 

Ii rugam sa ia masuri, dar o intorc cum ca e treaba lor si nu pot face nimic. Cand ii rugam sa sune la politie se retrag, ca apoi sa revina sa ne spuna ca politia nu raspunde. Insistam sa sune si de fata cu noi, dar refuza. Prietena mea si una dintre martore decid sa sune si ele dar, intr-adevar, politia nu raspunde.

 

Dupa ce intreg parcul se inflameaza ca nu e prima data cand toaleta este rasturnata cu cineva inauntru, aceeasi poveste s-a intamplat si cu 2 zile inainte de propria patanie, si fara ca cei responsabili sa ia masuri, ne hotaram sa mergem la cea mai apropiata sectie de politie. Asta nu inainte ca una dintre doamnele care au fost martore sa fie certata de paznici ca “prea are gura mare”.

 

La sectia 6 de politie am povestit cele intamplate si sper ca se vor lua masurile necesare. Politistii pareau ceva mai compatimitori decat paznicii, ba chiar m-au sunat zilele trecute sa ma asigure ca asemenea manifestari sunt inadmisibile si vor pune piciorul in prag.

 

Oare e totusi Bucurestiul un oras sigur? Cel mai sigur e ca, intr-o tara europeana, paznicii privesc infractiunile de la distanta, nimeni nu ia nicio masura, iar noi platim taxe pentru asigurarea sigurantei in zonele publice si tot noi ne ardem. Deci, ce-i de facut?

• Tag-uri