Jurnal de bucurestean: Unde sunt cluburile de altadata?

 

S-au tot asternut randuri revoltate sau nostalgice legate de cluburile si barurile orasului.  S-au rememorat cele mai cool nopti de muzica din Web, coborarile simbolice in maruntaiele orasului, martea in Club A, joi la Fire, dupa 4 dimineata, inevitabil, la Expirat.

 

 

 

Controlul din Academiei unde o ata invizibila ne tragea spre ringul de dans nocturn si plin de fum si spre toate celelalte locuri stiute si mai putin stiute in care orasul ne chema seara de seara, weekend de weekend.

 

S-a incheiat o era, se spune. Una in care, desi plecam capul sa intram pe sub bolte umede in beciuri, il tineam cu adevarat sus, in ritm de muzica si dans. S-a sfarsit inocenta, se mai spune.

 

Mai mult decat atat, s-a scuturat un strat gros de idealizare (echivalent pentru multi cu adolescenta si studentia) de pe nonsalanta cu care paseam in cladiri in care singura bulina rosie de care ne pasa era cea de pe rochii ori esarfe, in spatii stramte unde legatura cu realitatea era bine intrerupta de culoare intortocheate sau trepte abrupte, si printre perdelele groase de fum, care ne cobora timbrul vocal cu cateva note.

 

Ne-am scuturat de fapt de sentimentul ca timpul se dilata dincolo de zarile Bucurestiului si ca nimic rau nu ni se poate intampla.

 

Ne-am trezit semi-incremeniti intr-un sindrom Peter-Pan-esc in care totul ramane asa cum a fost oranduit: parintii nu imbatranesc, prietenii sunt mereu disponibili pentru o bere, iubirile vin si trec, muzica se aude tare, zidurile si ringurile de dans raman tot acolo unde le-am lasat si weekendul trecut. Ne-am trezit. Brusc. Ne-am trezit?

• Tag-uri