Filmul Le Havre, aflat in selectia de la Cannes anul trecut, este regizat de finlandezul Aki Kaurismaki, inrudit ca stil cu americanul Jim Jarmusch si continuator al traditiei lui Charlie Chaplin, Buster Keaton, Jacques Tati si Robert Bresson. Le Havre este un amestec pe care l-ai crede altfel imposibil: umor sec, basm, luciditate, nostalgie, sensibilitate si realism. Prin comparatie cu Intouchables, care s-a vrut tot o demonstratie de umanism fara sentimentalisme si care a extaziat mare parte din public, performanta lui Kaurismaki din Le Havre va trece neobservata, tocmai probabil din cauza delicatetei demonstratiei, ramanand placerea doar a catorva.
Daca ai hotari sa vezi sau nu filmul strict dupa sinopsis, ai zice ca e un film social, poate chiar simplist, ca atatea altele: Marcel, un lustragiu ce abia reuseste sa se intretina pe el si sotia lui, Arletty, curatand pantofii trecatorilor din orasul francez Le Havre, incearca sa salveze un copil, imigrant din Africa, ce vrea sa isi regaseasca mama. Dar farmecul lui Le Havre sta in alta parte, nu in poveste. Citeste mai departe pe Postmodern