Mizerabilii - Ars Magica intr-un musical de Oscar

 

Trec peste povestea cu drumul spre cinema si intru direct pe usa principala in subiect: Les Miserables / Mizerabilii. Filmul de fata este un remake musical care are la baza povestea pe care o cunoastem cu totii si in care gasim cu usurinta rolurile descrise in orice manual de psihoterapie – fugarul, justitiarul, victima, salvatorul – amestecate cu dorinta de libertate si condimentate cu pattern-uri sociale si emotionale la nivel de Franta secolului 19.

 

 

 

 

 

 

Cand vine vorba de imagine, insa, cuvintele se gasesc cu greutate. Asa cum majoritatea filmelor sunt o insiruire de imagini care contribuie la dezvaluirea povestii, Mizerabilii poate fi considerat o alegorie de tablouri renascentiste din punct de vedere al luminii si contemporane ca si compozitie si dinamica. Fiecare detaliu e bine gandit, cautat si nimic nu e lasat la voia intamplarii. Pana si subtitrarea e pusa in asa fel incat sa nu perturbe compozitia unor cadre. Totul pare filmat de un pictor mai mult decat de un DOP, iar scenografia e un upgrade superb la ceea ce intampla pe scena unui teatru.

 

Coloana sonora nu se lasa nici ea mai prejos si vine sa cuprinda totul in brate aducand cu ea desavarsirea filmului. Ca orice opera cu potential de manual de istoria artelor, filmul e totusi e putin cam dens, se simte nevoia de cateva cadre “unmusical” pe ici, pe colo. Personajele sunt bine alese si vocile lor nu incomodeaza, ba tocmai iti ridica parul pe mana. Singurul care face exceptie e Russel Crowe, care cred totusi ca fost ales in rol tocmai pentru relatia stangace dintre el si cantat, fapt care contureaza personajul pe care il joaca.

 

All in all, doua ore si patruzeci de minute in care ochii si urechile tale se vor desfata si in care nevoia de a pleca in timpul filmului e ca o iubire uitata din clasa a 8-a.

 

 

Click pe foto pentru marire

• Tag-uri