Motorama. De la rusi vine post-punk-ul.

 

Motorama. Probabil niste englezi, m-am gandit cand i-am ascultat prima data. Pentru ca asta era sound-ul, cu un vocal ce imi amintea tare mult de Paul Banks de la Interpol si foarte subtil de Matt Berninger de la The National. Mare mi-a fost mirarea cand am aflat ca formatia asta de post-punk cu sound extrem de vestic, vine tocmai din est, din Rostov-on-Don, Rusia. Din cate se pare, sunt printre cei mai cunoscuti reprezentanti ai noului val de acolo, dovada fiind si numeroasele concerte pe care le-au avut pana in prezent in intreaga lume.

 

Daca in anii trecuti au promovat primele doua albume, Alps si Calendar, anul acesta au plecat intr-un scurt turneu cu cel de-al treilea, Poverty. Deocamdata au organizat doar cateva concerte, in Rusia si Romania, un soi de avanpremiera pentru turneul mai mare ce va continua in Europa si America de Sud la anul.

 

 

 

 

Aseara in Control au aterizat doar baietii din Motorama, dar ni s-a promis ca data viitoarea vom avea parte si de al cincilea element, Irene Parshina, basista trupei. Asa ca, pe scena i-am vazut pe Vladislav Parshin la voce si chitara, Maxim Polivanov la bass, Roman Belenkiy la tobe si Alexander Norets la clape. Cei patru mi-au lasat impresia unor hipsteri geeky, cu un aer usor blazat si distant. Timp de o ora si ceva, Parshin si Polivanov eu schimbat intre ei chitari, Belenkiy si-a vazut de treaba lui la tobe, iar Norets a mestecat guma, cu un aer tare plictisit si impasibil. Treaba asta nu s-a reflectat insa in muzica pe care am ascultat-o. A fost un mix care ne-a purtat prin toate cele trei albume, fara a pune insa accent neaparat pe ultimul, acesta fiind intr-un soi de testare. Am ascultat, printre altele, Disperesed Energy, She Is There, Anchor, Write to Me si Alps. Catre finalul concertului, sunetul usor liniar si mai linistit din prima parte a crescut, s-a ramificat si s-a agitat destul de tare, si odata cu el si tanarul Parshin, totul incheindu-se pe note inalte, la bis, cu There's No Hunters Here.

 

Publicul a fost foarte cooperant si dansant, cateva fane infocate au intrat intr-o oarecare transa in fata scenei si undeva a existat chiar o domnisoara care m-a speriat usor cu strigatele sale extatice cu tente de film horror. Una peste alta, sunetul britanic venit din Rusia a prins destul de bine si a umplut sala din Control.

 

Altfel, s-a incercat o seara nefumatoare, dar inca nu s-a format acest bun obicei printre participantii nostri la concerte. Sa speram totusi ca se va continua aceasta initiativa absolut normala, pana cand incepem sa o prindem cu totii.

• Tag-uri