Negociere pe viata si pe moarte: pirati somalezi versus vikingi danezi

 

Scenaristul lui Thomas Vinterberg (The Hunt) ne surprinde in forta, cu postura sa regizorala din Kapringen / Deturnarea, un film prezent anul acesta si la TIFF si care intra acum si in cinematografele bucurestene.

 

Tobias Lindholm izbuteste in lungmetrajul sau cu numarul doi o negociere de calitate cu actorii, cadrele si cu povestea in sine. Negocierea sa regizorala cu echipa trece dincolo de camera, in cadre, devenind jocul-cheie, caruselul in care se invart toate personajele.

 

Piratii somalezi ai zilelor noastre pun stapanire, in mijlocul oceanului, pe cargebotul danez Rozen a carui valoare e data exclusiv de cele 7 vieti umane ale echipajului. De partea cealalta a lumii, in sediul ultra-corporatist al companiei de shipping din Danemarca, CEO-ul isi asuma rolul de capitan care trebuie sa-si scoata la liman oamenii din furtuna.

 

 

 

 

Si asa incepe negocierea: mercenarii somalezi, cu pusti si a caror rabdare si tenacitate poate pluti luni intregi pe mari versus coropratistii, specialistii in negocieri si comunicare, inarmati cu arme psihologice si care nu au voie sa-si piarda rabdarea in reci incaperi office cu geamuri care nu se deschid.

 

Lindholm se joaca curat si liniar cu tonurile de luminozitate, intreg filmul e virat in clarobscurul unei ultime rasuflari, unei ultime palpairi de viata. Plus luminile artificiale de cabine devenite temnite sau de birouri-temnite.

 

Sunt putine scenele in lumina naturala - pe vas intr-o scena in care piratii si ostaticii anuleaza pret de cateva zeci de minute starea de fapt si pescuiesc impreuna si cea in care tot echipajul e scos pe punte in asteptarea actului final.

 

Dar marea izbanda a filmului danez este revarsarea umanului, a nuantelor, a nervilor, a privirilor, a tacerilor sau izbucnirilor. Degradarea umana intr-o situatie de criza e redata prin paralela facuta intre bucatarul vasului, Mikkel (Pilou Asbæk) si Peter, CEO-ul (Søren Malling).

 

E o scena a unui frumos moment al capitularii simturilor in care cei doi poarta doar cate un maiou – unul patat de cele 4 luni de captivitate si de sudoarea fricii, celalalt alb, dar la fel de deznadajduit.

 

Si izbutite mai sunt calmul aparent al inceputului si al finalului. Scena din debut in care Mikkel sta linistit pe punte inainte de a vorbi la telefon cu familia isi primeste replica la final, in tacerea parcarii subterane de unde Peter pleaca de la job cu masina, lasand in urma lui sa se inchida usa garajului peste o realitate filtrata de geamuri zabrelite.

 

Click pe foto pentru marire

Foto: Independenta Film

• Tag-uri