Piesa actritei si dramaturgului Lia Bugnar, Noi patru, este regizata de Dorina Chiriac (Terminus Paradis, Niki si Flo) si jucata de cele doua plus Maria Obretin (care e distribuita acum si in Lear si Ivanov, piesele puse in scena de Andrei Serban la Bulandra) si Ilinca Manolache (joaca si ea in Lear si in piesa lui Peca Stefan, Ziua fututa a lui Nils).
Noi patru este o mostra cinstita de isterie feminina care in cazul de fata e delicioasa. Doua prietene bune se intalnesc pentru a o ajuta pe una din ele (Maria Obretin) sa depaseasca un moment delicat emotional: a aflat ca sotul o inseala si s-a hotarat sa se intalneasca cu femeia care i-a luat mintile consortului (jucat de Dorina Chiriac). Ca sa fie spumoasa pana la capat intr-un stil tele-novelistic asumat ironic, vechea prietena este si ea amanta sotului personajului Mariei Obretin. Sper ca nu v-am pierdut. Dezvaluire dupa dezvaluire, gluma dupa ironie si tot asa, piesa se sustine impecabil cam o ora, dupa care tensiunea incepe sa scada si solutiile regizorale devin repetitive.