Copilului care nu a avut niciodata parte de vacante de vara petrecute fortat la tara, la acei bunici pe care i-a condamnat pentru a se fi stramutat prea curand de la sat, ei bine, acelui copil ce porneste cu handicapul dobandit prin nastere, fara sa-l fi cerut, al orasenizarii definitive si irevocabile, nu ii ramane decat resemnarea in fata dorintei de a fi si el ca toti ceilalti copii si de a nu schimba un oras mai mic cu un altul cu mult mai mare, la fiecare 15 iunie al fiecarui sfarsit de an scolar.
Ii ramane resemnarea, dar, cu un pic de istetime si noroc, ar putea gasi acel substitut care sa ii dezvaluie crampeie ale vietii la tara pe care altfel nu ar cunoaste-o. Iar substitutul meu a fost, odata cu migrarea catre un oras mai mare, muzeul satului, care imi aminteste de fiecare data, desi poate parea imposibil, de vacantele nepetrecute niciodată la tara, dar mereu imaginate.
Si pana acum, cel mai cel muzeu al satului pe care mi-a fost dat sa-l explorez a fost, fara doar si poate, Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA, cunoscut si sub numele de Muzeul in aer liber (cum altfel?!) din Dumbrava Sibiului. Pe langa dimensiunile impresionante, masurand nici mai mult, nici mai putin de 96 de hectare si aproape 10 kilometri de alei pe care nu ai cum sa nu le resimti chiar si dupa o incursiune pe repede-inainte, ceea ce frapeaza in acest colt de paradis este atmosfera autentic romaneasca, construita in cele mai mici detalii.
Dumbrava, care de altfel este o rezervatie naturala, si pe buna dreptate!, a fost exploatata la maxim, in spirit pur ardelenesc, luand nastere un loc ce nu prea are de-a face cu vacarmul oraselor neincapatoare, in care totul se face pe fuga.
Tips: In primul rand, v-as indemna sa nu faceti greseala pe care eu insami am facut-o in necunostinta de cauza, de a stramba din nas la auzul unui pret al biletului de 15 lei, care ar putea fi nejustificat in alte cazuri, determinand firesc o astfel de reacție. Odata strabatut, nu va ramane decat sa va intrebati cum reuseste un astfel de muzeu sa supravietuiasca in conditii mai mult decat decente, atata vreme cat biletul este de doar 15 lei.
Daca sunteti in trecere sau pe fuga, lasati-o pe altadata! Muzeul merita daca nu o zi intreaga, cel putin cateva ore bune pe care sa le petreceti luand aleile la pas. Si daca, din intamplare, nu sunteti manati de cele mai pasnice ganduri, poate ar fi bine sa ramaneti in spatele portilor, caci dincolo de ele se deschide o lume cum poate rar se intalneste in afara ei: o lume curata, o lume civilizata, o lume care respecta regulile elementare ale bunului-simt. O lume ce-ar trebui sa fie ea insasi regula, nu exceptie.