Guillermo del Toro pare a fi din ce in ce mai ocupat: doar in ultimul an realizat scenariul pentru Hobitul, a produs diferite filme, printre care si horrorul Mama, iar daca zvonurile se confirma va regiza Hellboy 3 si un serial cu vampiri bazat pe un roman scris chiar de el. In vara aceasta, regizorul aduce pe marile ecrane Pacific Rim / Cercul de foc, un mega-blockbuster SF in care ecranul este supra-saturat de roboti uriasi si creaturi din alte dimensiuni numite Kaiju, foarte asemanatoare cu Godzilla.
Filmul, a carui actiune este plasata la inceputul anilor 2020, incepe cu naratiunea lui Raleigh, interpretat anemic de Charlie Hunnam, care ne informeaza ca o falie temporala a aparut in oceanul Atlantic din care ies acesti uriasi Kaiju cu singurul scop de a distruge omenirea. Ca raspuns la aceasta amenintare, tarile planetei au lasat diferentele deoparte si si-au unit fortele pentru a crea roboti uriasi, Jaeger, pentru a-i trimite in lupta cu Kaiju.
Pe langa unele fracturi de logica, strategie tactica sau viabilitate economica, ca blockbuster de vara Pacific Rim se situeaza peste media productiilor de acest gen, chiar daca, la fel ca celelate, tinde sa foloseasca un anumit tip de umor de w.c. utilizat pana la supra-saturatie in filme precum Iron Man sau The Avengers. Dar, spre deosebire de productiile respective, Cercul de foc nu persista la acest capitol.
Charlie Hunnam face un rol cel putin slab in pielea lui Raleigh, avand expresivitatea unei roci vulcanice. La capatul opus se afla Iddris Elba in rolul impunatorului Comandant Pentecost, care poarta greutatea lumii pe umeri.
Del Toro declara ca s-a voit introducerea catre o audienta matura a mecha-urilor si a aiju-urilor, elemente din anime-urile japoneze, lucru care i-a reusit. Chiar daca nu scapa de clisee, Cercul de foc are un anumit cool factor care il face sa joace intr-o liga a lui.
Vizual, arata impecabil, secventele de lupta dintre roboti si Kaiju atingand proportii epice. Poate aici intervina problema: personajele sunt cel mult schitate, dar tot suntem serviti cu anumite conflicte interioare care de multe ori tind sa fie redundante. Prin balaria de sequel-uri supte de idei si alte blockbustere ale verii, Pacific Rim vine ca ceva original, plus ca este un film pentru care IMAX-ul a fost inventat.
Click pe foto pentru marire