Patru bisuri si o soprana in dispozitie de party la concertul lui José Carreras

 

Vineri, la Sala Palatului, binecunoscutul tenor José Carreras a sustinut un concert indelung asteptat, la a cincea sa revenire in Romania. L-au insotit doi invitati de marca, soprana Natalyia Kovalova si dirijorul David Gimenez, care s-a aflat la conducerea Orchestrei Radio din Bucuresti. Spectacolul, inceput intr-o cheie moderata, s-a incheiat in forta cu O sole mio la al patrulea bis.

 

 

 

 

 

 

O ploaie torentiala, dezlantuita cu putin timp inainte de inceperea spectacolului a produs comotie la intrarea in Sala Palatului. In ciuda agitatiei, membrii orchestrei si-au ocupat locurile pe scena cu doar cateva minute de intarziere, in fata unei sali pline - lucru remarcabil chiar si fata de alte concerte, in conditii meteo mult mai favorabile.

 

José Carreras, cunoscut si drept unul dintre “cei trei tenori”, alaturi de Placido Domingo si Luciano Pavarotti, nu s-a dezmintit de faima sa. Repertoriul serii de vineri a inclus piese accesibile pentru publicul larg, de la L’ultima canzone (Francesco Tosti) pana la The impossible dream, din muzicalul Man of La Mancha, si Lamento di Federico, din opera L’Arlesiana. Alternativ, soprana Natalyia Kovalova a urcat pe scena pentru a interpreta alte arii cunoscute, precum Song to the Moon, din Rusalka (Dvorak) si Vissi d’arte, din Tosca (Puccini).

 

 

 

 

 

 

Prezenta pentru prima data pe scena Salii Palatului, Kovalova si-a abordat piesele cu o vitalitate debordanta. Desi a interpretat doar decent unele fragmente de coloratura sau cu note foarte inalte, soprana de origine ucraineana a starnit reactii pozitive din partea publicului prin comportamentul sau dezinvolt. A batut din palme pe scena, in timp ce canta, incurajandu-i pe spectatori sa faca la fel, si a schitat chiar miscari din corp care nu aveau prea mult de a face cu universul muzicii clasice. Si, dincolo de orice critica, a demonstrat calitati vocale incontestabile in registrele mai joase, care justifica partial prezenta ei alaturi de Carreras.

 

 

 

 

 

 

Tenorul spaniol, pe de alta parte, s-a ridicat la inaltimea asteptarilor prin vocea calda si expresiva care l-a facut celebru. In mod neasteptat, La donna e mobile si Nessun dorma nu au facut parte din program, desi fusesera anuntate initial. Cu sau fara legatura cu acest aspect, publicul, altfel binevoitor, nu a devenit cu adevarat entuziast decat spre final, cand Carreras si Kovalova au revenit pe scena, bis dupa bis. La a treia revenire, cei doi au cantat impreuna Libiamo Ne' Lieti Calici, din La Traviata, una dintre cele mai cunoscute arii din muzica clasica, intotdeauna asociata cu voia buna si cu petrecerea. Drept urmare, publicul a reactionat intens. Insa apogeul a fost atins abia la ultimul cantec, O sole mio, care a starnit aplauze furtunoase, si ne-a confirmat ca am asistat cu toii la un concert memorabil.

 

 

 

 

 

 

O mentiune pentru Orchestra Radio, care a oferit o prestatie peste medie, sub bagheta lui David Gimenez, si a primit aplauze puternice la o interpretare foarte reusita a piesei La Boda de Luis Alonso. Intermedio (Giménez). Cu atat mai mult merita remarcat acest fapt cu cat, pana in acel moment, nici Carreras si nici Kovalova nu reusisera sa produca o astfel de reactie.

 

Senzatia ca asistam la un concert de muzica clasica atipic s-a acutizat atunci cand o doamna a impins pe scena un buchet imens de flori, chiar in dreptul lui José Carreras. Dupa un moment de deruta, tenorul a facut un gest transant, de uimire demna, si a mutat buchetul mai incolo, provocand rasete in sala. O scena cu aer de sitcom, in care Carreras a demonstrat valente dincolo de muzica clasica.

 

 

 

 

 

 

Inapoi in ploaia de afara, majoritatea spectatorilor pareau a fi revigorati de concertul abia incheiat. Fara sa fi fost perfect, spectacolul a adus suflul tipic al marilor evenimente de muzica clasica pe care ni le dorim mai des si care, s-a vazut si in seara de vineri, pot strange un public numeros si entuziast.

• Tag-uri