Retro Bucuresti: Calea Victoriei – o plimbare istorica de la butucii care pavau Podul Mogosoaiei pana la magazinele de lux de astazi

 

Cei aproximativ trei kilometri de strada in jurul careia s-a ridicat o felie importanta a istoriei orasului, Calea Victoriei, erau in viziunea literara din 1930 a lui Camil Petrescu un balci al vanitatilor, in varianta romaneasca.

 

Un loc atat de popular incat aici se îmbulzesc toţi, din toată ţara, să-şi arate o haină, obrazul bine hrănit, automobilul scump... (Calea Victoriei, Cezar Petrescu).

 

Si da, lucururile nu s-au schimbat dramatic de atunci. Dar inainte ca aici sa fie forfota, promenada si peisaj pestrit, dar placut ochiului, si aglomerare de cladiri impozante, cafenele ori teatre, artera care se desfasoara intre Piata Natiunilor Unite si Piata Victoriei era fragmentata in Drumul Brasovului (de la Piata Victoriei pana la Cercul Militar National) si Ulita Mare spre Sarindari (intre Piata Natiunilor Unite si Cercul Militar, unde odinioara era biserica Sarindar).

 

 

 

 

 

Prin secolul XVII, spre a ajunge mai usor de la Mogosoaia la Palatul Domnesc din zona Curtii Vechi, Brancoveanu hotaraste unirea celor doua drumuri si astfel ia nastere, prin aruncarea unor trunchiuri de copac peste noroiul vremurilor, Podul Mogosoaiei.

 

Ulita devine artera principala a unui oras in care taranii desculti merg alaturi de boierii tributari inca dimenisiunii orientale, dar si de orasenii subtiri care incep sa se supuna fasoanelor occidentale.

 

Istoria nu ocoleste, ci merge la pas intins pe bulevard: in 1878 armata romana marsaluieste mandra la brat cu victoria Razboiului de Independenta (moment in care bulevardul isi schimba denumirea in Calea Victoriei), iar in 1882 apar in fata Palatului Regal cele dintai minunate instalatii electrice din oras.

 

Iar pe Calea Victoriei de intampla tot: se etaleaza palarii croite dupa ultima moda de la Paris in drum spre Teatrul National (Novotel) sau Ateneu, se merge cu pas grabit si cu ziarul impaturit spre Gradina Oteteleseanu, Capsa sau la cafeneaua Kubler, copii se tin de mana doi cate doi in drum catre Muzeul National de Arta sau Muzeul de Istorie. Ieri si azi cafenelele, magazinele sau cladirile falnice (Casa Vernescu, Palatul CEC, Palatul Stirbei, Palatul Cantacuzino etc.) tin in priza identitatea culturala si comerciala a arterei.

 

Nici perioada comunista nu rezista tentatiei de expunere pe fostul Pod al Mogosoaiei, asa ca bulevardul se numeste acum: Calea Victoriei Socialismului.

 

Forfota Caii Victoriei descrisa de romanele interbelice a mai palit intre timp si sunt acum multe spatii goale la parterul blocurilor, pe care nu si le mai permit nici macar magzinele-muzeu. Dar Calea Victoriei ofera inca o frumoasa plimbare prin mandra istorie a orasului.

• Tag-uri