Probabil faceti parte dintre acei bucuresteni care alearga in parcul Izvor. Sau poate dintre cei care merg periodic la MNAC sa vada arta contemporana sau sa admire orasul de pe terasa cladirii. Poate nu vedeti in Palatul Parlamentului mai mult decat un mastodont rece si impersonal sau poate puneti cladirea in top 10 atractii turistice ale orasului. Din orice categorie ati face parte, e imposibil sa nu va fi intrebat cum arata aceasta zona din Bucuresti inainte de ’89, cand aici traia un intreg cartier, Uranus-Izvor, care astazi a disparut complet.
Pentru multi dintre noi, cei care nu eram nascuti sau nu locuiam in Bucuresti inainte de 1980 este aproape o uimire faptul ca Palatul Parlamentului si zona din jur ocupa astazi locul unor strazi cu nume de poveste: Antim, Sabinelor, Putul cu Apa Rece, Sapientei sau Arionoaiei. Sau ca Madonna a concertat la Bucuresti pe locul unde altadata se inalta un deal de toata frumusetea, Mihai-Voda si manastirea cu acelasi nume si unde astazi se afla un parc cu trei arbori razleti.
In locurile amintite exista odinioara, asa cum putem acum doar sa ne imaginam suprapunand fotografiile care ne-au mai ramas cu amintirile si povestile fostilor locuitori ai zonei, Uranus-Izvor-Rahova. Un cartier cu strazi in panta pietruite, cu zone de mahala intima si vile cochete, cu arbori la porti in fata carora se pozau familii intregi, cu scoli si multe biserici.
Mai multe fotografii din fostul cartier Uranus-Izvor, aici
40.000 de oameni versus 330.000 de metri patrati. Adica peste 40.000 de oameni au fost relocati, in momentul in care, spre finalul anilor '80, intregul cartier a fost ras de buldozere, asa cum te-ai debarasa de obiectele inutile de pe o masa cu dosul palmei. Si asta pentru ca, in faurirea maretului Plan a Bucurestiului, sotii Ceausescu visau la transformarea capitalei intr-o vedere nord-coreeana.
Nivelarea dealului, demolarea unor biserici: Alba, Postăvari, Spira Veche sau Izvorul Tămăduirii sunt numai cateva dintre sacrificiile care au contribuit alaturi de militarii in termen si de muncitori la aparitia bulevardului Victoria Socialismului (Bulevardul Unirii). Dar si la ridicarea Palatului Parlamentului – Casa Poporului, o cladire care ne face cinstea situarii pe locul doi in lume dupa Pentagon, gratie celor 330.000 de metri patrati. Poate unicul vestigiu al cartierului disparut, care a fost reconditionat si integrat in viata activa a orasului este fosta Bursa a Marfuruilor, actualul The Ark.
Comunismul a trecut insa gustul demolarilor aberante ne-a ramas, se pare, in sange. Dar despre asta intr-un episod viitor.