Avem un oras, ce facem cu el… in 2014? Cum e un moment de bilant, dar si unul al dorintelor rostite pe jumatate ori cu voce tare in fata noului an, asternem pe hartie 10 rezolutii urbane legate de Bucuresti. Asta nu ii exclude pe locuitorii orasului care prefera, conform unui top-bilant, sa-si faca cumparaturile la Baneasa si sa iasa la distractie in Centrul Vechi.
1. Sa stam mai putin pe FB si mai mult prin oras, pe strazi, prin cartiere, sa ne imprietenim cu orasul, mergand pe jos sau cu bicicleta.
2. Sa ne pese mai mult si sa fim mai hotarati cand ne dorim mai multe spatii verzi sau piste pentru biciclete.
3. Sa nu mai sufocam orasul cu masinile care urca aberant pe trotuare si in topurile preferintelor deplasarii urbane.
4. Sa mancam si sa citim mai des in parcuri, in pauza de pranz.
5. Sa nu ne fie teama sau lene sa descoperim locurile de dincolo de centrul orasului.
6. Sa-i aflam povestile trecutului pentru a invata din greseli si pentru a pune mai bine in valoare prezentul.
7. Sa ne dorim o minune sau o schimbare de clima care sa ne ajute in conturarea mai multor spatii publice.
8. Numarul cladirilor de patrimoniu redevenite active sa-l depaseasca pe al celor demolate.
9. Sa nu mai aruncam nici macar o guma pe strada.
10. Sa nu uitam ca, in fond, locuim in orasul pe care-l meritam.