Samanul mut: Din Rajhastan in Clejani si-n Control

 

Prima data, Samanul mut a descalecat in Control in ianuarie 2014. Intr-un club arhiplin si nu foarte sigur de ceea ce avea sa asculte, dar fermecat de prezentarea evenimentului, s-a petrecut ceva cu totul nou, dar, in esenta, vechi. Vorbim despre Bogdan Simion, de cobza sa si de ce a decis sa intreprinda cu ea. Sa ne faca sa aruncam o privire in trecut, sa revenim la originile muzicii romanesti si sa invatam cate ceva despre lucruri demult uitate.

 

 

 

 

Dupa aproape un an si cinci episoade, Samanul mut a ajuns la sezonul doi, care a debutat aseara, cu numele Din Rajhastan in Clejani... si inapoi. Ca de fiecare data, Bogdan Simion a avut invitati de seama. De data asta, direct din Clejani, reprezentantii Taraf de Haidouks: Gheorghe „Caliu” Anghel, la vioara si caval, Gheorghe „Fluierici” Falcaru, la fluier, si Minel, la tambal mic. Cei trei au intrat pe scena pe rand, fiecare avand parte de un moment independent de improvizatie.

 

Pornind de la cartea lui Gheorghe Ciobanu, Lăutarii din Clejani, autorul a decis sa aduca laolalta un ansamblu cat mai apropiat celui intalnit la nuntile traditionale taranesti din zona Teleormanului de odinioara. Si ne-am simtit ca la o nunta. S-a chiuit, s-a aplaudat si cativa indrazneti din fata scenei au si dansat. Pe langa solist, vioara, fluier si tambal, pe scena a mai aparut si un contrabas, manuit cu talent de Eduard Taras, pe care l-am mai vazut si in ultimul episod al primului sezon.

 

Lor li s-a alaturat in a doua parte a concertului, schimband oarecum registrul, Mircea Florian, care ne-a cantat la cobza, la chitara, dar si la dramba. Eu una suspectez ca multi dintre cei prezenti, la fel ca mine, nu au mai auzit nicidoata o dramba live, asa ca a fost in mod clar un moment inedit si special. La final, s-au reunit cu totii pe scena si ne-au cantat impreuna, aratandu-ne ca se poate ajunge la un mix tare interesant cand combini folk-ul progresiv cu muzica lautareasca. Cei sase au revenit si pentru un scurt bis, in aplauzele si uralele publicului.

 

Oamenii prezenti s-au simtit in mod clar tare bine. Majoritatea stiau deja despre ce este vorba, dar au existat si cativa veniti pentru prima data la Samanul mut si au trait aceasta experienta cu uimirea de rigoare. Oriunde ma intorceam, vedeam fete bucuroase sa participe la un eveniment mai rar intalnit si atipic scenei muzicale din Control.

 

 

 

 

Cat despre mine, cantarea de aseara m-a purtat in cu totul alte vremuri. Ma gandeam la haiduci, la doine, la lautari, la hore, la cat de simplu si curat se facea muzica odata. M-am uitat asa cu uimire la Caliu, cum zambeste el cu toata fata in timp ce canta, cum fericirea lui se transmite pe corzi de vioara si cum ii striga lui Mircea Florian: "Mai zi-le una, maestre!" si m-am gandit ca poate totusi nu m-ar deranja sa am un astfel de lautar la mine la nunta.

• Tag-uri