Spectatorul condamnat la moarte, o piesa despre tacere

 

Ce reacție ai avea dacă cineva ar da vina pe tine pentru o crimă pe care nu ai comis-o? Dacă orice gest cât de mic te incriminează? Stai și taci sau te revolți și pleci? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă piesa Spectatorul condamnat la moarte, semnată de Matei Vișniec. Regizată de Cristian Bajora, piesa punctează subtil impasibilitatea spectatorului în fața jocului actoricesc. În ciuda pasiunii, a nervilor și chiar a dedublării prin care trec actorii, spectatorul păstrează tăcerea și nu pare să schițeze nici măcar un zâmbet de apreciere. Nimic nu-l mulțumește, de aceea actorii se simt nevoiți să treacă de la blândețe la furie numai să trezească o stare în cel din fața lor.

 

Spectatorul condamnat la moarte nu are un început clar sau un final concret: tu ca privitor primești fragmente din ceea ce pare o piesă de teatru. Întrucât trecerea de la scenariu la improvizație se face atât de ușor, încât tu, ca martor al condamnării, nu reușești să faci diferența între piesă și pauză.

 

 

 

 

Deodată, aproape de ieșirea din În Culise Teatru Pub își face apariția un tânăr, îmbrăcat la cămașă, ușor agitat, care începe să cânte la chitară: „Tu ești fotogenică! Tu ești fotogenică! Chiar și tu ești fotogenică!” Uimirea și amuzamentul se regăsesc pe chipul tuturor din sală. O întrebare apare pe buzele lor: „A început piesa?” Tânărul „aparent” venise pentru Silvestru și prietenii. Așadar, își lasă chitară și se așază pe un scaun din partea dreaptă a scenei. Își ronțăie unghiile nervos și din când în când se apleacă peste un caiet cu notițe. Așteaptă ceva. Apoi apar ei. Judecătorul, în persoana lui Alexandru Minculescu, iar la costum alb, avocatul acuzării, actorul Ștefan Nistor. Judecata începe, iar privirile celor doi se îndreaptă spre un spectator care stă exact în fața lor. El trebuie condamnat la moarte.

 

Între timp, descoperim că tânărul cântăreț de mai devreme este grefierul, jucat de Paul Alexandru. El cheamă primul martor să depună mărturie. Fata de la bilete, Ana, este luată imediat pe sus și adusă în lumina reflectoarelor. Tânăra jucată de Maria Popovici își amintește mâinile celor care au plătit biletul, dar, mai ales, pe cele ale inculpatului. Da, a plătit. Aceasta tremură la gândul că-și poate pierde slujba, așa că le face pe plac celor doi oameni ai legii și îl acuză pe spectator, deși nu știe sigur dacă este vinovat. Situația se schimbă când își face apariția și avocatul apărării, Florin Frățilă, care trece treptat în tabăra adversă și-și acuză și el clientul. 

 

Datorită jocului imprevizibil al actorilor, ca spectator, ai impresia că în orice moment poți fi dus pe scenă ca să fii interogat. De aceea, orice gest agitat și nesigur ar grefierului, jucat excepțional de Paul Alexandru, te face să devii suspicios pe cei din jurul tău. Nu mai știi cine e actor și cine nu. Pe alocuri exagerat de violentă, piesa surprinde frustrările actorului capabil oricând să-și dea și sufletul pe scenă numai să trezească o reacție în omul care îl privește. Așadar, Spectatorul condamnat la moarte devine goana actorului pentru mulțumirea publicului, în care tăcerea apasă mai greu ca aplauzele.

 

Click pe foto pentru marire

Foto: Dana Alecu

• Tag-uri