Street Heroes i-a scos în stradă pentru a opta oară pe fanii eroilor de stradă, iar cei mai mulţi dintre cei prezenţi la Arenele Romane vineri, 30 august, s-au pus de acord că editia de sfarsit de vara Lucky '13 a fost cea mai bună din istoria celui mai cool festival de cultura urbana.
Deşi programul s-a decalat puţin datorită ploii, acest lucru nu i-a speriat deloc pe fanii sporturilor stradale. Skatepark-ul a fost, cum era de aşteptat, atracţia principală a serii, cu trupele care evoluau în spate, pe scenă pentru a încinge şi mai mult performance-urile sportivilor.
Pentru mai multe fotografii de la Street Heroes, click aici.
"Ne-or cotropit ungurii", se plângeau riderii şi bikerii amatori români după ce s-au desfăşurat finalele de bike, skate, inline, două dintre ele fiind câştigate de participanţi din Ungaria. Apoi ne-au cotropit artiştii români şi internaţionali cu hip-hop, reggae, drum'n'bass, trap, underground folclor. În ordinea de pe tricou - Dragonu AK47, Sişu (5 PM), CTC, Subcarpaţi şi Adam Ajkay.
Spre dimineaţă cei prezenţi au sărit pe beat-urile lui Gojira & Planet H şi mai ales pe cele ale britanicului HUCCI, alături de grupul Renegade Masters Crew, adică scoţianca Soom T. Aceasta a fost secondată de Patricia Panther, o figură mai puţin cunoscută pentru scena electronico-hip-hop românească, dar apreciată de cei prezenţi.