Teatru: Familia si dramele sale urca pe scena Teatrului Mignon in adaptarea dupa Pelicanul lui August Strindberg

 

La mijloc de aprilie, Teatrul Mignon a gazduit premiera in Romania a piesei de teatru Pelicanul, adaptata si pusa in scena de regizoarea Amalia Olaru, dupa cartea omonima a lui August Strindberg.

 

Debutul spectacolului a fost timid, mai ales pentru Cristi Gheorghe, cel care l-a interpretat pe Federic, unul dintre protagonistii familiei zugravite de suedezul Strindberg. De cateva ori mi s-a parut ca surprind zambete involuntare, dar le-am pus repede pe seama varstei fragede a actorului si a emotiei de inceput. Pe parcurs insa am intrat cu totul in lumea unei familii formate din mama, fiu, fiica si ginere si tatal abia decedat, dar a carei prezenta razbea prin relatia inca puternica a familiei cu acesta.

 

 

 

 

Asa cum spune si regizoarea, Pelicanul este un spectacol despre trezire. Este, cu alte cuvinte, un spectacol despre pierderea iluziilor. In mod ironic sau nu, moartea tatalui reprezinta o palma de trezire la realitate pentru toti membrii familiei, care de acum sunt fortati sa se confrunte cu situatia financiara precara, pana acum ascunsa sub un soi de amnezie maladiva, dar si sa-si accepte fiecare groapa pe care si-a sapat-o. Veti vedea, nimeni nu scapa nepedepsit, la fel ca in operele ardeleanului Ioan Slavici.

 

Vorbim aici despre un univers al intrigilor, iluziilor, certurilor si lectiilor de viata atat de familiar oricarei fiinte angrenate intr-o relatie stransa, mai popular spus: fiecare cu familia si problemele sale. Daca ar fi sa fac un exercitiu de imaginatie, as redenumi spectacolul Familia Familiar.

 

Pentru a aduce la viata familia lui Strindberg, regizoarea a ales actori tineri precum Ana-Ioana Macaria (mama), care, la fel ca si personajul sau, a condus jocul colegilor de scena precum un dirijor de orchestra, Daniel Chirila (ginerele), Cristi Gheorghe (fiul) si Plamena Angelova (fiica), pe care am remarcat-o in special datorita vocii de soprana.

 

La atmosfera apasatoare au contribuit din plin si muzica insinuanta asigurata de Plamen Mircev – Mirona, dar mai ales miscarea scenica, banuiesc voit isterica, semnata Istvan Teglas.

 

Click pe foto pentru marire

• Tag-uri