Teatru: Probleme de cuplu si interpretare ca la carte in Prostii sub clar de luna

 

Doar in teatru se mai poate gasi o astfel de sinceritate cand vine vorba de... iubire. O sinceritate brutala, ostentativa, fara menajamente, impinsa pana la limita absurdului atunci cand replicile personajelor incalca toate normele sociale si morale cu care eram obisnuiti. O sinceritate reconfortanta in nebunia sa. Celebra satira a lui Teodor Mazilu, Prostii sub clar de luna, a cunoscut numeroase interpretari pe scenele marilor teatre, iar de data aceasta noutatea vine chiar din reinventarea spatiului de joc, in incinta Teatrului In Culise si in regia lui Cristian Bajora.

 

 

 

 

 

Piesa are toate ingredientele unei comedii bune plus o doza de cinism atat cat sa lase un gust intepator. Textul bogat al lui Mazilu a fost interpretat ca la carte de cele doua cupluri aflate in restructurare jucate de Alex Vlad, Ioana Chelmus, Ștefan Nistor, Alina Petrica si Laura Marin. Gogu – Clementina si Emilian – Ortansa sunt cele doua linii paralele care se intersecteaza sub actiunea hazardului intr-o lume in care orice e posibil, interesul primeaza iar principiile sunt batjocorite. Cuplurile se despart sub imperiul nepotrivirii de caracter: Gogu prea lacom, Clementina prea cinsita, Emilian prea corect si Ortansa arivista, dar ajung intr-o pozitie si mai incurcata decat la inceput. De fapt, nemultumirea nu vine din neasemanarea cu partenerul, ci din propriile frustrari ramase nerezolvate, asa ca, pe fondul unor replici bombastice, personajele isi dezvaluie cu nonsalanta framantarile.

 

Dupa rasete si aplauze, as spune ca piesa a fost un succes, dar cu un astfel de text, nici nu prea avea cum sa fie altfel. Cred ca aportul regizorului Cristian Bajora s-a vazut de data asta mai ales in modul de utilizare a spatiului, folosit la capacitate maxima. A reusit sa imprime dinamism piesei folosindu-se de un decor simplu, punctand fiecare scena.

 

In final, cred ca replica lui Gogu, ar putea fi definitorie pentru parcursul tuturor personajelor: Aşteptaţi o clipă să devin şi eu om... Ambiţia mea cea mai mare e să fiu om. Trebuie să-mi amintesc gesturile caracteristice. Fie ca ar vrea sa munceasca sau sa isi pastreze visurile din tinerete, sa simta din nou patima oarba sau sa invete pur si simplu sa regrete, toti vor sa se simta un pic mai mult oameni.

 

Click pe foto pentru marire

Foto: In Culise

• Tag-uri