• Share

The Boxer Rebellion. Un concert restrans, dar dens la Colectiv.

The Boxer Rebellion. Un concert restrans, dar dens la Colectiv.

 

Sezonul muzical toamna-iarna al acestui an este in plina desfasurare, dar as putea zice ca este oarecum mai sarac decat cele trecute. Lasand la o parte Jack White-ul de duminica seara, care a fost probabil si highlight-ul acestei toamne, weekendul acesta a fost deschis de concertul de vineri al celor de la The Boxer Rebellion, din Colectiv.

 

 

the boxer rebellion bucuresti cronica concert colectiv 2014

 

 

Cum nu stiam prea multe despre ei inainte de anuntarea acestui eveniment, am fost destul de surprinsa sa aflu ca sunt o trupa cu multa experienta, ca au aparut tocmai in 2001 la Londra si ca au la activ patru albume de studio. Componenta trupei s-a schimbat de-a lungul anilor, dintre membrii initiali formula actuala pastrandu-i pe solistul american Nathan Nicholson, tobosarul Piers Hewitt si basistul Adam Harrison, carora li s-a alaturat recent chitaristul Andrew Smith.

 

In deschiderea concertului de vineri au incalzit atmosfera, cantand majoritatea pieselor de pe noul lor album, Roundhouse, cei de la Velosonics. Si incalzit este un cuvant potrivit pentru ca sala Colectiv-ului a fost destul de goala. Lucru pe de o parte placut, pentru ca nu ne-am inghesuit si aerul a fost respirabil, dar pe de alta parte trist, pentru ca formatia ar fi meritat mai multi oameni in fata scenei.

 

Cei patru baieti britanici nu s-au lasat foarte mult asteptati, iar setlistul a fost in mare masura cel la care ne asteptam, cu 18 piese reunite de pe toate cele patru albume. Au inceput cam cum o fac intotdeauna cu The Gospel of Goro Adachi, dar nu au lipsit nici Diamons, Promises, Caught by the Light sau Flight, si s-a incheiat cu Watermelon, prima melodie lansata de trupa in 2003. Mie mi-a parut tare rau ca nu am auzit Step Right Out of the Car, pe care au inlocuit-o, la bis, cu Spitting Fire, spre fericirea domnisoarei de langa mine, careia i-au si dedicat-o.

 

Una peste alta fost un concert care a sunat bine, in care oamenii de pe scena au comunicat cu publicul, iar acesta, desi nu suficient de numeros a fost compus din adevarati fani ai trupei care s-au bucurat de ceea ce au vazut si ascultat, de un sunet bine inchegat si matur si de o prestatie la inaltime.

Distribuie