Desfasurata in contextul unui decor simplu la teatrul In Culise, aidoma sirului narativ pe care il urmareste actiunea, piesa Toti barbatii mei (regizata de Mona Gavrilas) surprinde un procent infim din sugestiile unui univers feminin: reactii, emotii, manifestari, toate fiind sub incidenta experientei propriei vieti. Personajul feminin (Diana Giubernea), orientat catre monolog, impartaseste publicului un univers plasmuit, ce porneste de la propriile trairi.
Din pricina vecinilor zgomotosi, care nu-i lasa loc de odihna, femeia isi contureaza in minte niste personaje care s-ar putea ascunde in fiecare din cei care impart acelasi bloc cu ea. Framantarile ei nu exceleaza pe plaiuri metafizice si nici nu sunt raspunsurile unor intreabari existentiale, dar simplitatea lor determina regasirea fiecareia in problemele cotidiene: cat de departe poate merge imaginatia feminina cand perechea de pantofi loveste in mod constant si strident podeaua, determinand-o sa dezlege fanteziile tinute in frau; stimulul auditiv se transforma intr-o forta imaginara care determina o proiectie a mixului dintre experientele traite si cele plasmuite, consemnand refularea personajului.
Ea, noi, ei – toti suntem produsul aceleiasi seve, iar povestile toate au aceleasi puncte de plecare, regasite in neajunsuri, dorinte absconse. Un mic stimul este suficient pentru a ane arunca intr-o fabula ai carei autori suntem tocmai noi.
Click pe foto pentru marire