• Share

Vraji la palat pe 9 martie: The Magician si Ben Westbeech

Vraji la palat pe 9 martie: The Magician si Ben Westbeech

 

Vineri seara, imediat dupa Ziua Internationala a Femeii, organizatorii Color au daruit “magie” doamnelor si domnisoarelor, dar nu numai. Intr-un loc de poveste, Palatul Ghika, s-au adunat pentru a oferi publicului o noapte de dans, The Magician (pentru a treia oara in Romania), englezul Ben Westbeech, Giuser si Bogdan.

 

 

 

palatul ghika the magician color martie 2012

 

 

 

Mult asteptatul DJ si producator belgian Stephen Fasano aka The Magician, care a daramat granitele celebritatii pe scena electronica underground cu remix-ul piesei lui Lykke Li I Follow Rivers, a sosit la pupitru cu papion la gat si magie in maini. Acesta nu s-a dezis nici de aceasta data de iubirea sa fata de muzica disco, mixand beat-uri energice si pline de ritm, dand nastere unor miscari frenetice prestate cei prezenti la eveniment. Printre piesele invartite pe vinil se numara, bineinteles, mai sus mentionata I Follow Rivers, dar si Blue Jeans a Lanei del Rey, senzatia muzicala a momentului.

 

 

 

the magician palatul ghika martie 2012

 

 

 

The Magician a oferit un program artistic complet imprimat de house cu influente disco, balearic si funk, iar iubitorii de magie l-au rasplatit incingand podeaua si aplaudand cu pasiune. Cu toate ca artistul s-a bucurat de sustinerea a zeci de impatimiti de Conversi si muzica electronica vibranta, acesta a parasit repede pupitrul facand loc muzicienilor locali. Desi plecarea grabita a lui Stephen Fasano a suparat pe cativa dintre pasionatii de distractie, Giuser nu s-a lasat mai prejos plimband publicul printre note muzicale incitante pana la rasaritul soarelui.

 

 

 

ghika party 9 martie 2012 color

 

 

 

Marea bucurie a serii a fost live-ul oferit de solistul si producatorul englez Ben Westbeech, care a uimit publicul cu vocea sa si muzica sexy. Facandu-si aparitia inainte de The Magiacian, acesta a invaluit atmosfera cu un sound pe cat de cald si melodios, pe atat de potrivit pentru dancefloor - un hibrid de house, soul si garage. Melodia Inflections, in care influentele de muzica calsica si vioara ale artistului si-au facut simtita prezenta, a incendiat atmosfera, fiind cea  mai aclamata de cei prezenti.

 

 

 

ben westbeech the magician palatul ghika 9 martie

 

 

 

Povestea lui Westbeech este simpla si frumoasa: provine din Bristol, insa acum traieste in Londra. Acesta a crescut cu un background de muzica clasica, rock n roll, hip hop, jazz si jungle si a cantat prima data la cinci ani, iar  intre timp a devenit violoncelist, vocalist si pianist. Albumul de debut, Welcome to the Best Years of Your Life, a fost lansat in 2007 si i-a garantat lui Ben inconjurul lumii, atat ca DJ, cat si ca muzician live.

 

Si am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea de la palat asa: magie disco si muzica de dancefloor pana in zorii zilei marca Color.

Distribuie