• Share

Agenda de Festival: 5 motive pentru care trebuie sa mergem la One World 2014

Agenda de Festival: 5 motive pentru care trebuie sa mergem la One World 2014

 

Peisajul festivalier bucurestean se contureaza din ce in ce mai frumos pe an ce trece, iar in privinta filmelor timpul ar trebui sa se dilate considerabil ca sa reusim sa mergem la toate. Tonul il da, ca in fiecare an la mijloc de primavara, cel mai intens si mai indragit festival de film documentar din tara, One World Romania. Iar editia cu numarul 7 tocmai a debutat cu o sala plina la CinemaPro si sub semnul entuziastului slogan Cine-lupta.

 

 

one world bucuresti 2014 

 

 

De ce am merge totusi la un festival de film documentar dedicat drepturilor omului? Ei bine...

 

1. Festivalul aduce impreuna, timp de o saptamana, la Bucuresti cele mai noi si mai premiate/incitante/interesante realizari ale filmului documentar actual. Anul acesta vor fi 50 de documentare, plus alte cateva filme mai vechi si o retrospectiva a regizorului polonez Marcel Lozinski.

 

2. Temele filmelor sunt despre noi si lumea in care traim, indiferent daca o facem in Romania sau in oricare alta parte a globului. Dupa 25 de ani, Rebeli pentru cauze, Statul stramb, Clinica mass-media, Si dragostea este un drept al omului, acestea sunt sectiunile festivalului, iar problemele lumii sunt luate la intrebari si puse sub cine-lupa.

 

Europa la 25 de ani de la finalul Razboiului Rece, axa Putin-Pussy Riot, degringolada mass-media - iata o frunzarire rapida a ceea ce veti putea vedea saptamana aceasta la Cinema Studio, Elvira Popescu si la MTR.

 

3. E o placere sa constati evolutia artistica a genului documentar, modul in care realitatea e documentata pe pelicula cinematografica, capatand noi valente si limpeziri. 

 

4. Anul acesta One World si-a deschis larg usile si pentru alte forme de documentare artistica ale realitatii, la fel de incisive si de puternice: teatrul-documentar sau desenul; aveti astfel ocazia sa descoperiti desenele lui Dan Perjovschi, in cadrul expozitiei Rezist-Exist de la Institulul Francez dar si conceptul de teatru documentar prin intermediul unor regizori precum Gianina Carbunariu sau David Schwartz.

 

5. Si mai ales, One World, nu pentru ca alegem sa mergem la cinema cand tara arde, ci tocmai pentru ca ne arde ce se intampla in tara si in lume, iar filmele pot fi arme puternice si eficiente in lupta noastra cu sisteme, mentalitati si prejudecati. Dar si cu noi insine.

Distribuie