Behind the Scenes: Roger Waters - The Wall live, despre oamenii din spatele Zidului

 

Pe 28 august, în Piața Constituției, se va ridica Zidul, care va lua ochii publicului de la cea mai grea clădire din lume, aflată în spatele lor, și îi va deschide pe cei ai minții pentru a face loc unei „experiențe multisenzoriale imposibil de egalat”, după cum sublinia The Guardian. Mass-media îl traduce ca evenimentul anului, însă fanii îl percep mai mult decât atât. Este dovada vie a timpului care poate fi controlat și descompus în sunete. Este mai mult decât muzică, este suflet. La ora opt seara, inimile celor separați de garduri se vor opri și vor reîncepe să bată abia la primele acorduri „In the flesh”.

 

Dar până atunci, pe lângă marele nume care se află pe buzele tuturor, încât nici nu a trebuit să-l mai menționez în paragraf, totul se rezumă la munca unor oameni aflați atât pe scenă, cât și în spatele ei. La cei care au făcut tot posibilul să îmbunătățească și să redefinească The Wall, în cele peste 200 de concerte din ultimii trei ani.

 

Pe scenă vor fi 12 oameni. Roger Waters, Graham Broad la tobe, percuție și ukulele, Dave Kilminster la chitară, banjo și bass, Snowy White la chitară și bass, Jon Carin la clape și chitară, iar băiatul lui Waters, Harry va cânta la clape, în timp ce G.E. Smith la chitară, bass și mandolină. De asemenea, părțile lui David Gilmour sunt preluate de Robbie Wyckoff, iar ca backing vocals vor fi Jon Joyce, Kipp, Pat și Mark Lennon.

 

 

 

 

Însă, întregul spectacol apasă mult mai greu pe umerii echipei tehnice și de producție, unde chiar și un buton apăsat greșit poate schimba cursul spectacolului. Cu toate acestea, aici vorbim de profesioniști. Design-ul scenei a fost realizat de către Mark Fisher, un arhitect britanic care a mai creat și pentru alte nume mari precum The Rolling Stones, Tina Turner, Madonna și chiar și Lady Gaga, pentru turneul Born this way. Iar scena din prezent este o abordare modernă a modelului din 1980, mai ales că între timp tehnologia a avansat.

 

La sunet și uneori și ca manager de turneu, se află James „Trip” Khalaf, care controlează trei pupitre de sunet, unul pentru partea de live, altul pentru instrumente, iar cel din urmă pentru difuzoare. În ciuda sunetului digital omniprezent în momentul de față în lume, Khalaf refuză să-l folosească, prețuind calitatea sunetului produs pe vremea când albumul a fost înregistrat. „Albumul original The Wall a fost înregistrat digital? Nu. Suna bine? Da. De exemplu, ai o situație în care niște muzicieni extraordinari cântă live, ar fi de-a dreptul revoltător să le reduci sunetele la simple zerouri și unu. Albumul ăsta a fost făcut când oamenilor le păsa mult de calitatea sunetului.”, argumentează sunetistul pentru soundonsound.com. Relația dintre Waters și Khalaf redefinește conceptul de „încredere”, astfel „Mă lasă să fac ce vreau. Asta este ultima dintre marile tradiții ale turneelor de rock'n'roll. Câteodată mă întreb dacă voi mai avea ocazia vreodată să fac ceva atât de plin de satisfacții.”, declară sunetistul pentru mixonline.com.

 

James Guthrie, coproducătorul albumului dublu din 1979, a refăcut și transferat toate înregistrările cu efectele sonore de pe albumul original în format digital. Și astfel, cu ajutorul efortului depus de Trip și James, publicul are parte de sunetele de elicopter, război, ale avionului care se prăbușește și altele.

 

 

 

 

Sean Evans, directorul de creație, și Richard Turner, specialistul în sisteme video, s-au ocupat de imaginile de pe Zid. Deși au fost nevoiți de-a lungul anilor să mai renunțe la câteva detalii din spectacol, ca povestea lui să nu mai fie despre lupta interioară a unei vede rock, sunt câteva imagini de care nu au avut voie să se atingă. Pentru partea „The Trial” au fost nevoiți să scaneze la rezoluție maximă, timp de două luni, animația lui Gerald Scarfe și să picteze de mână fiecare scenă până au obținut calitatea dorită. „Fiecare nuanță trebuie să aibă un sens pentru Roger, de aceea nu există niciun detaliu de umplutură în spectacol”, a subliniat Evans. În ceea ce privește echipa video, nimeni nu stă degeaba nicio secundă. Dacă Roger Waters schimbă chiar și un detaliu minor din concert, care l-ar putea afecta, echipa trebuie să reacționeze rapid și de aceea are șase proiecte în Final Cut Pro în derulare ca să poată face modificări în timp real.

 

Însă cel pentru care fiecare secundă apasă mai greu decât întreaga scenă este Mike McKnight, pentru că el controlează și alternează tot ce ține de sunet, animație, lumini. El se asigură că live-ul coincide cu ordinea spectacolului, folosind un sistem care funcționează ca un metronom pe bază de click. Pe lângă acesta, are înregistrate și diferite replici și sunete ca să evite erori. De exemplu, când Roger trebuie să tragă spre zid, Mike îi spune când să o facă, iar sunetul de glonț vine tot de la el. Spectacolul începe pentru Mike cu 25 de minute mai devreme ca trupa să urce pe scenă și se oprește abia la Mother, unde așteaptă o anumită replică de la Roger pentru a da drumul din nou înregistrării.

 

 

 

 

În ceea ce privește Zidul, felul în care se formează imaginile și cum dispar, Chris Kansy, managerul de producție, descrie cum proiecțiile din Zid sunt deja acolo, nu sunt adăugate, ci se bazează pe o mască video. Astfel, când o mască este înlăturată, apare mai mult din imagine. Când o cărămidă este adăugată, echipa dă drumul unei măști video pentru acea cărămidă printr-o atingere de deget pe consola de lumini. Fiindcă fiecare bucată este pusă manual și are o imagine prestabilită, cei care se ocupă de instalație trebuie să se asigure că aceeași cărămidă ocupă același loc la fiecare concert.

 

Iar lista oamenilor din spatele Zidului continuă. Însă, pe scena din Piața Constituției vor urca și români, puști care vor fi selecționați să cânte și să danseze alături de Waters la Another Brick In the Wall, respectând dorința solistului de a implica direct comunitatea orașului în care concertează.

 

În concluzie, The Wall va cădea din nou, însă de data aceasta în București, pe 28 august. Unde Pink Floyd-iștii vor avea ocazia să vadă capodopera inspirată de cel de-al 11-lea album al trupei. Nu vor mai exista cuvinte, ci doar emoții și fiori care se vor revărsa în public. Va fi vorba de suflet vibrând la unison. Ne „simțim” acolo!

 

Click pe foto pentru marire

Foto: Emagic

• Tag-uri