Cainii fara stapan, intre legea care a aprobat eutanasierea si sufletul care nu ne lasa sa-i omoram

 

Acum 11 zile, intr-o banala zi de joaca, iesit cu bunica si fratele mai mare in parc, Ionut Anghel (4 ani) murea in urma muscaturilor unei haite de caini in apropierea Parcului Tei. In rastimpul scurs peste absurdul evenimentului un sicriu alb a fost lasat in groapa, mai-marii tarii s-au intrecut in declaratii infierbantate, oamenii au iesit sa protesteze pro si impotriva cainilor, s-a propus si s-a anulat un referendum prin care bucurestenii erau chemati sa spuna daca sunt sau nu de acord cu eutanasierea, hingherii au fost impinsi mai cu aplomb pe strazi, biserica l-a pus pe om mai presus de caine, iar opinia publica internationala i-a hulit din nou pe barbarii de romani.

 

Ca de obicei, in momentele de criza, avem tendinta sa transformam totul intr-o piesa burlesca, intr-o farsa cu iesiri la rampa, alergari cu lanterna pe poteci obscure si promisiuni de genul asa ceva n-o sa se mai intample. Iar la final e musai sa nu plecam acasa fara satisfactia unor vinovati aratati cu degetul, adesea fara vina, pentru ca asta e. Si asta e mai mereu, pana trece valul, pana se calmeaza apele, pana la urmatoarea portie de adrenalina, alta.

 

Luni, 6 septembrie, aflam ca a fost audiata la parchet presedinta ONG-ului Caleidoscop care eliberase pe strada, dupa adoptie, unul dintre cainii care l-au muscat pe Ionut si ca Brigitte Bardot i-a adresat o scrisoare presedintelui Basescu care lovea in intentia de eutanasiere a cainilor fara stapan din Romania. Intre timp, la Piata Matache precupetele dezbateau aprig evenimentele peste tarabe, iar cainii dormeau fara griji sub masinile din apropierea Halei.

 

 

Despre oameni si caini

 

 

 

Traim cu ei pe strazi de mai bine de 20 ani. In Bucuresti, conform statisticilor din acest an, exista aproape 65.000 de caini fara stapan. Stim cand sa-i ocolim sau sa nu-i provocam, poate le-am dat uneori de mancare, sau i-am mangaiat in fuga. Stau cu noi la stop si asteapta verdele si uneori plang; ii uram revoltati cand aflam ca ne-au muscat prietenii, ca am pierdut timp la spital din cauza lor. Umblam la noi cu spray-uri paralizante sau cu dispozitive sofisticate pentru a-i pune pe fuga, daca e cazul. Iar alteori e socant vizual si psihologic sa te intorci dupa o vacanta in strainatate si sa-i vezi trecand in goana pe langa tine.

 

Nu e prima oara cand realitatea zilnica a agresarii omului de catre caine (de la inceputul acestui an au fost raportate in Bucuresti peste 1.000 de cazuri) e scurtcircuitata de intamplari triste de prima pagina. In 2006 un japonez era muscat de un maidanez si sangera pana la moarte. Ironic sau nu, se intampla in apropierea Guvernului. Care, alaturi de toate celelalte autoritati responsabile, nu a reusit nici dupa 7 ani sa rezolve problema cainilor de pe strazi, emitand solutii minunate ce dau bine numai pe hartie in ceas de campanie elctorala.

 

Cel mai mare procent de caini vagabonzi se afla in prezent in Bucuresti, Constanta si Galati, iar printre cele mai aerisite orase din acest punct de vedere se numara Targu Mures sau Vaslui.

 

 

Nu-mi ucide cel mai bun prieten

 

 

Este unul dintre sloganurile inscrise pe pancartele celor care au iesit zilele acestea in strada, la Bucuresti, pentru a lua atitudine de o parte sau de alta a baricadei. In Piata Romana si in Parcul Izvor, parintii si-au scos copiii din casa, in memoria lui Ionut Anghel si pentru a cere strazi fara caini si siguranta plus demisia primarilor Ontanu si Oprescu.

 

La polul opus, aparatorii drepturilor animalelor si reprezentantii ONG-urilor au iesit la Universitate pentru a spune nu eutanasierii si pentru a sustine masuri civilizate si eficiente – sterilizare, adoptie etc.

 

Totusi imaginea ONG-urilor este in acest moment relativ sifonata de suspectarea ca multi au folosit in cu totul alte scopuri bani frumosi primiti de la primarii si din donatii nationale si internationale, destinati sterilizarii sau adaposturilor.

 

 

Reactia autoritatilor

 

 

Disculparile si lozincile ONG-urile s-au intalnit la mijloc cu balbaielile autoritatilor si cu o serie de actiuni menite sa dea senzatia ca se face ceva. Acum in ceasul al 12-lea.

 

Chemata la Parchet (ca si bunica lui Ionut, spre exemplu, in directia careia a incoltit un gand de neglijenta) ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor) a declarat ca nu se simte responsabila pentru cele intamplate, dar a lucrat mult mai cu spor trimitand pe teren 11 echipe si un numar suplimentar de hingheri. In ultimele zile toti am putut vedea la TV imagini cu caini stransi si tarati in custi, culesi mai ales din zonele unde exista scoli si gradinite. Si am mai aflat si ca prinderea unui caine va costa 219 lei.

 

O batranica in capot plange si implora hingherii sa nu ia cainele, pentru ca e al blocului – o imagine binecunoscuta care se greveaza pe o alta realitate trista: multe dintre adoptiile de caini fara stapan s-au terminat prin abandon, iar cercul vicios s-a incheiat tot in strada, de unde pornise si buna intentie.

 

In valtoarea reactiilor, Primaria Sectorului 1 a marit amenda pentru cei care adopta si abandoneaza, fixand-o la 2.500 lei. Iar cei din sectorul 4 vor putea avea un caine al blocului, conditia fiind ca 51% dintre locatari sa fie de acord cu adoptia.

 

Primaria Capitalei ne chema dupa 3 zile de la tragedie la referendum, parand decisa sa cauterizeze de pe o zi pe alta o rana lasata sa supureze de ani de zile si de catre numeroase mandate. Se hotaraste odata opinia publica? Vrem sau nu vrem sa scapam de cainii de pe strazi? O nerabdare care facea sa pluteasca vina asupra noastra, a tuturor.

 

Pe 10 septembrie aceleasi autoritati hotarau ca nu mai e nevoie de referendum. Pentru ca intre timp venisera votul final si hotararea legala. Cu 266 voturi pentru si 23 impotriva s-a votat legea privind eutanasierea cainilor fara stapan. Rezumand, dupa ce vor fi adunati de pe strada, cainii vor fi pastrati in adaposturi timp de 14 zile lucratoare, spre a putea fi revendicati sau adoptati. La finalul perioadei, ei mai pot ramane in aceleasi adaposturi, daca exista locuri si fonduri. Daca nu, vor fi eutanasiati.

 

 

Romania, start acting as a civilised EU country!

 

 

 

Am citat dintr-unul din mesajele sustinute de aproximativ 300 de finlandezi insotiti de cainii lor, pe 8 septembrie la Helsinki, in cadrul unui protest impotriva eutanasierii cainilor fara stapan din Romania. Asta ne transmit strainii in ochii carora ramanem o tara care propune solutii barbare pentru a face ordine si disciplina in batatura.

 

Germanii au luat la randul lor pozitie, mergand pana la declaratii legate de boicotarea turismului in Romania, o tara capabila de gesturi sub demnitatea umana.

 

ASPA sugera ca in 12-18 luni Bucurestiul ar putea fi un oras fara caini maidanezi. Sub o forma care poate nu ar aseza aceasta capitala europeana in rand cu celelalte. Pentru a calma spiritele incinse, Sorin Oprescu credea cu tarie, in cadrul unei declaratii, ca problema cainilor maidanezi se va rezolva in mod civilizat.

 

Dar ce inseamna civilizat astazi in Romania? Ultimii ani au dovedit de prea multe ori ca nu stim definitia termenului si nici ce am putea face cu ea. Asa ca ramanem agatati in deriva, intre mila pentru cel mai bun prieten al omului, pe care nu vrem sa-l omoram, si spaima coltilor care se pot infige in noi la orice colt de strada. In tara lui asta e.

 

Ne dorim sa aflam si parerea voastra. Sunteti pro sau contra eutanasierii cainilor fara stapan? Si ce masuri eficiente s-ar putea lua pentru rezolvarea reala a acestei realitati? 

• Tag-uri