• Share

Expirat se redeschide cu un nou look, intre arta urbana si dezinhibitie totala

Expirat se redeschide cu un nou look, intre arta urbana si dezinhibitie totala

 

Vineri, 13 septembrie, Clubul Expirat și-a redeschis porțile cu strada-n club și muzica-n cap, însă nu în orice fel, ci cu o expoziție permanentă. Astfel pereții localului au devenit pânză și suport pentru artiști stradali din București și nonconformism american. Incă de la intrare vei fi întâmpinat de monstruleți geometrici semnați de Kitra, care amintesc de niște dinozauri cu iz de Pac-Man. Apoi va trebui să alegi: în stânga ai zona de lounge, în dreapta dai de scenă, iar în față te așteaptă jocurile.

 

 

expirat kitra

 

 

Urmând harta trasată de Kitra, în lounge liniile devin sigure, geometria se accentuează și te trezești în universul Sweet Damage Crew. Figurile și liniile sunt sparte pe alocuri de două personaje care devin „gardienii” celor două camere, primul dintr-un scenariu post-apocaliptic, în timp ce al doilea invocă înțelepciunea tribală. Contrastul dintre grafica din fundal, cele două caractere aflate în antiteză și mobilierul simplist semnat de Cristian Corvin te deconectează complet de restul clubului, muzica fiind singura care-ți mai amintește de unde a pornit călătoria.

 

 

expirat sdc

 

 

Ieșit din universul SDC, nu ai cum să nu observi chipul care te fixează de pe scenă. Ortaku spune povestea civilizațiilor antice în tonuri de alb și negru. Printre liniile ondulate care-și fac de cap pe pereți, găsești din când în când și fețe care te transpun in ipostaza de  pacient al unui test psihologic Rorschach în care imaginația îți joacă feste la fiecare colț.

 

 

ortaku expirat

 

 

Artiștii au pus stăpânire pe club timp de luni bune, în care au avut posibilitatea să se exprime liber, singurul element comun fiind culorile. În rest, fiecare și-a marcat spațiul prin stilul caracteristic. Ortaku povestea cum a încercat totuși să creeze ideea de continuitate între camera sa și cea principală, a lui Kitra, prin urmare a folosit și el liniile în lucrarea sa.

 

Dar, să nu uităm de camera pentru jocuri, unde vopseaua a fost înlocuită de stickere care redau fantezii perverse cu personaje din desene animate. Dexter, Scooby-Doo, Stewie Griffin, Pantera Roz, Batman și mulți alții renunță la inhibiții și-și văd fiecare de treburile lui, în timp ce tu profiți de fussball.

 

 

expirat

 

 

Și, pentru că tot am intrat în zona nonconformistă, surpriza cea mai mare a Expiratului sunt băile. Aici dai de colaje cu fotografii semnate de Terry Richardson datorită sau din cauza cărora - depinde de tine acum - poți să uiți chiar de scopul inițial pentru care ai ajuns acolo. Fiecare colț, muchie spune o poveste. Ochii îți fug peste tot, iar toaleta se transformă în sanctuarul în care nu doar femeile ajung să piardă zeci de minute.

 

 

expirat

 

 

În concluzie, Expirat aduce o gură de aer nou în viața de club a Bucureștiului prin colajul format din artă urbană, minimalism și sex. Tot ce-ți trebuie e să-ți deschizi mintea și să-ți lași simțurile să-și facă de cap. Programul clubului se anunță a fi mai mult decât efervescent.

Distribuie