Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara, restabilirea relatiei dintre public si textul dramatic

 

Pe 18 mai s-a încheiat la Timişoara prima parte a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti (pe scurt, FEST - FDR), cea dedicată dramaturgiei româneşti. În această secţiune au fost invitate spectacole care analizează situaţia actuală din ţara noastră, identifică şi prezintă cele mai arzânde probleme care influenţează societatea şi oferă soluţii prin intermediul celui mai sincretic mijloc posibil, teatrul. Cea de-a doua parte, Festivalul European al Spectacolului, se va desfasura in perioada 10 - 17 iunie, punand in fata publicului spectacole de teatru in aer liber, spectacole de teatru-dans, performance-uri si concerte.

 

Timişoara se află acum, asemeni altor oraşe care au intrat în cursa pentru Capitala Culturală Europeană 202, într-un şantier care se extinde din Piaţa Unirii, una din cele mai frumoase din ţară, până la strazile principale. Taximetriştii cu care am intrat în contact au declarat această perioadă ca fiind de „tranziţie”, dar o privire mai atentă arată clar că este vorba de transformare şi dezvoltare, aceleaşi atribute fiind date şi dramaturgiei contemporane româneşti.

 

 

 

 

După o privire asupra programului, observăm că aceste voci care în mod obşnuit sunt înfăţişate de un text sau de un regizor, sunt din ce în ce mai des cele a unui regizor -dramaturg. Este desigur un lucru bun faptul că regizorii au oportunitatea de a-şi monta propriile texte, dar în acelaşi timp, acesta este un semnal de alarmă pentru autorii de texte dramatice care sunt fie constrânşi să scrie texte care se pretează din start spaţiilor alternative, fie nu abordează subiecte potrivite sau nu îmbracă într-o formă ofertantă o idee. Pe scenă, informaţiile transmise publicului capătă un aer fictiv chiar dacă sunt adevărate, astfel putem râde într-o instituţie subvenţionată de stat de impasurile în care acesta ne bagă şi care în spaţiul personal ne provoacă lacrimi. Câteva exemple ar fi Nu ne-am născut în locul potrivit de Alice Monica Marinescu şi David Schwartz în regia lui David Schwartz, spectacol a Asociaţiei O2G Bucureşti, Solitaritate de Geanina Cărbunariu în regia Gianinei Cărbunariu, producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Tipografic Majuscul de Geanina Cărbunariu în regia Gianinei Cărbunariu, producţie a Teatrului Odeon Bucureşti, Carpathian Garden de Radu Iacoban în regia lui Radu Iacoban, spectacol din stagiunea Godot Cafe -Teatru Bucureşti, Punct Triplu de Bogdan Georgescu în regia lui Bogdan Georgescu, producţie a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, Companiei „Liviu Rebreanu” şi Colectiv A Cluj, Dontcrybaby de Catinca Drăgănescu şi Eugen Jebeleanu în regia lui Eugen Jebeleanu, producţie a Teatrului Luni de la GreenHours şi Compagnie 28.

 

O alegere interesantă a fost spectacolul Sănziana şi Pepelea de Vasile Alecsandri în regia lui Alexandru Dabija, producţie a Teatrului Naţional Cluj, prin intermediul căruia regizorul a reamintit că basmele sunt precum religia, nu poţi rămâne indiferent orice s-ar întâmpla. Nu ştiu câţi oameni din public au participat în ultimul an la un protest, una din temele pe care majoritatea spectacolelor selecţionate le-au abordat, dar cu siguranţă toţi au participat activ la „feeria naţională”, după cum o denumeşte chiar autorul, jucată de actorii din Cluj.

 

 

 

 

Pe lângă spectacole, Galeria de artă Calina a găzduit o întâlnire cu cartea de teatru, dar şi o dezbatere moderată de criticul de teatru Sebastian Vlad Popa cu titlul „Spectacolul contemporan între opţiune de atitudine şi opţiune conjuncturală”.

 

Revenind la tranziţie şi dezvoltare, festivalurile sunt, de obicei, manifestari în care doar o parte din producţiile naţionale care se încadrează in tema propusă sunt prezente şi, de cele mai multe ori, sunt invitate doar cele care sunt cu adevărat relevante. Relevanţa nu este dată doar de alegerea textelor, dar şi de modul în care acestea sunt reprezentate pe scenă prin intermediul regizorilor conectaţi la mişcările teatrale internaţionale. FEST-FDR a amintit că teatrul foloseşte un limbaj universal, dar ce a reuşit prin această secţiune dedicată dramaturgiei româneşti a fost tragerea unui semnal de alarmă asupra faptului ca dramatugia românească contemporană se desfăşoară mai des în spaţiile alternative decât pe scenele teatrelor naţionale. Astfel, ne întâlnim pe de-o parte cu un public care este dedicat spaţiilor clasice de joc, dar nu cunoaşte toate modificările din sfera teatrului românesc şi, pe de altă parte, cu un public care neglijează scenele consacrate pentru că le consideră învechite. Festivalul Dramaturgiei Româneşti a adus într-un singur loc aceste două tipuri de public, care au luat parte la o manifestare comună timp de cinci zile si în care s-au comportat ca un singur corp atent la ceea ce era pe scenă.

• Tag-uri