Ne place ideea ca nimic nu se pierde, totul se transforma si recunoastem ca ne-am dori ca fenomenul sa se aplice intr-o mai mare masura in Bucuresti. Mai ales ca exista spatii minunate care nu merita alunecarea in uitare ori ruina si care ar putea fi exploatate in cele mai variate si mai pozitive modalitati. S-a intamplat si se intampla in continuare in oras ca foste fabrici si uzine ale patriei, cinematografe sau palate sa fie readuse la viata, devenind spatii alternative in care cultura se intalneste cu distractia din timpul liber.
Vom incepe cu spatiile recuperate dar care au incetat sa functioneze din diverse motive, undeva, la jumatatea drumului. A fost soarta Cinematografului Viitorul transformat in club Modern, unde recent atmosfera se incinsese in sala cu proiectiile si muzica DJ-lor. Iar acum cativa ani intr-o fosta fabrica de ciorapi din oras se remaiau cultura alternativa si seri de dans la Test Point.
La distractie in foste fabrici, cinematografe ori tipografii
Au existat in ultimii ani proiecte de transformare ale unor cladiri abandonate, care nu numai ca au fost salvarea spatiilor respective, dar au reusit sa si reziste probei timpului. Poate printre cele mai cunoscute se numara Fabrica, de pe 11 iunie unde puteti manca, petrece cu prietenii sau face chiar sport. Din aceeasi categorie a veteranelor, amintim fosta Bursa a Marfurilor unde mergem de ani buni in noua ei formula, The Ark la targuri fashion, muzica si alte evenimente alternative.
S-a dus vremea furnalelor dar iata ca si la Atelierul de Productie s-a sunat adunarea generala la cultura si evenimente alternative. Spatiul este cel al fostului atelier de filatura a Fabricii Industria Bumbacului si va asteapta pe Splaiul Unirii. Din seria fostelor cinematografe unde nu mai rasuna decat muzica de club, in Cinema Melodia din zona Stefan cel Mare functioneaza de ceva vreme Club Bellagio.
Si daca tot am ajuns la cluburi, trebuie sa le amintim celor pe care weekendurile ii imping la distractie in Control ca petrec in fostul restaurant Berlin inaugurat la finalul anilor ’50 si decorat de un arhitect german. Ca sa un mai vorbim despre povestea Energiei, unul dintre stabilimentele urbane cu personalitate ale orasului si care functioneaza intr-o fosta tipografie de la inceputul secolului XX.
Transformari recente
Ne bucuram cand mai descoperim ca putem merge la o expozitie, o seara de film sau o petrecere in locuri noi, amenajate in foste cladiri parasite ale orasului. In fosta uzina Turbomecanica devenita Turbohalle, s-au strans utilajele si s-au chemat muzica, filmul sau diversele expozitii. In prezent puteti vizita acolo o expozitie internationala de tatuaje.
Din aceasta toamna avem un nou spatiu de party, Colectiv, incropit in fosta Fabrica Pionierul. Sa mai spunem ca si Palatul Stirbei cel uitat a inceput sa prinda viata si ca-i uram sa ne invite cat de curand in saloane luminate. Pana atunci, puteti da o tura in incinta lui la Trienala de Arhitectura East Centric.