Despre „Delta dintre blocuri” ai tot auzit vorbindu-se in ultima perioada, dar stii cum a aparut proiectul, ce eforturi a presupus si nu in ultimul rand, minunatiile care se ascund in primul parc urban din Romania? Iti spunem noi.
Totul incepe cu o istorie grea si incercata, desfasurata pe parcursul ultimilor 22 de ani, de la improprietaririle de dupa Primul Razboi Mondial, facute de regele Ferdinand, si nationalizarea terenurilor, pana la manastirea Vacaresti - monument de arta medievala, ctitorita de Nicolae Mavrocordat si demolata de regimul comunist. Ajungem in prezent la abandonarea proiectului hidrotehnic al lui Ceausescu si transformarea lui intr-o groapa de gunoi ilegala, inclusiv adapost pentru neajutorati.
Insa, dupa documentarul realizat de Cristian Lascu si Helmut Ignat despre biodiversitatea spatiului, difuzat la National Geographic, apare ideea de parc natural. Acestia, alaturi de alti activisti si sprijiniti de cateva organizatii, au mobilizat experti, specialisti si resurse menite sa ajute la recunoasterea ecosistemului locului. Unul minunat, de altfel.
Dupa un lobby perseverent (4 ani nu e putin), cu expozitii de fotografie, conferinte pe subiect, dar si comunicare pe Social Media, materiale de informare si actiuni de teren, au reusit sa convinga Guvernul sa adopte Hotararea prin care este constituit Parcul Natural Vacaresti.
Ce da viata acestui loc? Daca esti curios sa vezi, aici vei gasi in principal mamifere. Rozatoare si carnivore printre care soareci de camp, chitcani pitici, nevastuici, vulpi si vidre. Isi gasesc locul si hrana si liliecii. Nu-ti fie teama, treaba cu aterizatul in parul tau e doar un mit.
Amfibienii sunt reprezentati cu mandrie de izvorasul cu burta rosie, broasca mare de lac, tritonul cu creasta si tritonul comun. Nici reptilele nu o duc rau, iar gusterul, testoasa de apa europeana, soparla cenusie sau de camp si sarpele de casa convietuiesc in armonie.
In ceea ce priveste fauna, un grup de oameni destepti de la Gradina Botanica Bucuresti au venit in recunoastere si-au identificat anumite tipuri de plante. Sunt prezente cateva specii „mai deosebite” spun acestia, cum ar fi relictul pentru campie, Menyanthes trifoliata - denumirea pentru cunoscatori. Vegetatia e specifica zonelor umede, iar pentru cei din domeniu, iata cateva denumiri: lisma plantago-aquatica, Butomus umbellatus, Juncus effusus, Lemna minor, Lemna trisulca, Lycopus europaeus, Myriophyllum spicatum, Cichorium intybus, Daucus carota carota, Melilotus alba, Prunus cerasifera, Lindernia procumbens si Wolffia arrhiza, care se considera a fi amenintata national.
Noi ii felicitam pe cei care au facut sa se intample lucruri si daca vrei sa te implici o poti face aici.