• Share

Retro Bucuresti: Palatul Universul, intre stralucirea sediului unui apreciat ziar bucurestean si abandonul de astazi

Retro Bucuresti: Palatul Universul, intre stralucirea sediului unui apreciat ziar bucurestean si abandonul de astazi

 

Pasiunea unora pentru istoria arhitectonica a orasului si pentru curentul de recuperare retro-nostalgica a trecutului a devenit usor desueta, dar dincolo de aceste pozitii subiective nu ne pot decat bucura vestile legate de restaurarea de reintrarea in viata activa a orasului a unor case pana de curand abandonate. Este cazul superbei cladiri a familiei Chrissoveloni, de pe Lipscani, unde se va deschide cea mai noua librarie Carturesti din oras, sau despre restaurarea Palatului Noblesse (str. Sfintilor, 7), unde peste cateva luni va fi inaugurat un centru de arta si evenimente.

 

 

palatul universul 

 

 

Alegem din nou sa ne amintim de cladiri-monument nu la fel de norocoase, in speranta ca poate intr-o zi povestea lor se va schimba. Printre acestea, Palatul Universul se intuneca parca pe zi ce trece, la locul sau de pe strada Brezoianu 23. Si daca acum cativa ani il mai animau cate o petrecere hip sau cate un Revelion, in zilele noastre abandonul este total.

 

Constructia cladirii actuale a inceput in 1926, din initiativa directorului de atunci al ziarului Universul, Stelian Popescu. Arhitect a fost Paul Smărăndescu, iar cladirea a fost inaugurata in 1930. Suprafata imensa, de peste 10.000 de metri patrati, cuprindea doua corpuri de cladire, in fata fiind birourile si in spate tipografia. Totusi nu acesta este inceputul povestii acestui faimos ziar din prima jumatate a secolului trecut.

 

Nasterea Universului se leaga de italianul Luigi Cazzavillan care tipareste pe la 1884 o foaie politica, cu ajutor primit de la afaceristii italieni stabiliti la Bucuresti. Sediul initial al ziarului, care a aparut pana in 1953, a fost tot in strada Brezoianu, dar la numarul 25, iar Universul a devenit una dintre cele mai populare publicatii ale Capitalei. Atat de apreciata incat la un moment dat, o data pe an, se organiza o tombola pentru abonati care puteau castiga o casa in Bucuresti sau Sinaia!

 

Actuala cladire in stil neoromanesc mai poarta insa sigla Universul pe fatada dar nu mai are miros de cerneala, ori faima vremurilor de altadata. In 2012 compania israeliana care detinea cladirea intra in insolventa, iar deocamdata e tacere pe Brezoianu 23 dar speram ca nu este vorba despre linistea de dinaintea furtunii.  

Distribuie