O noua saptamana la orizont – mai importanta decat altele, pentru ca multe dintre cizmele din intreaga tara vor fi vizitate de Mos Nicolae. Deci inainte de a trece in revista cele mai interesante concerte ori festivaluri din perioada imediat urmatoare, cred ca nu gresim daca decretam sosirea lui Mos Nicolae evenimentul saptamanii.
Din aceasta perspectiva, ziua de 6 decembrie marcheaza si aprinderea luminitelor festive in Bucuresti. Asta ca sa puteti vedea mai bine produsele celor trei targuri de sezon: cel din Piata Universitatii, cel de pe trotuarul din fata magazinului Unirea si cel din Parcul Herastrau.
FILB 2013 (4-6 decembrie)
Din 2008 incoace avem ocazia, la inceputul fiecarei ierni, sa luam o portie privilegiata de literatura romaneasca si internationala in cadrul Festivalul International de Literatura Bucuresti. Clubul Taranului va fi animat timp de trei seri de lecturi publice si discutii livresti. Printre invitatii din acest an, scriitori din Marea Britanie, Israel, Ungaria, Serbia, Croatia, Romania: Sarah Dunant, Zeruya Shalev, Andrea Tompa, Srdan Srdic, Corina Sabau etc. Bonus: lansarea cartii Sânge şi spledoare. Un roman despre familia Borgia, Sarah Dunant, dialoguri de familie intre cupluri de scriitori etc.
Transformation Event: Woodkid (5 decembrie)
Una dintre revelatiile muzicale ale momentului, Yoann Lemoine (Woodkid), revine pentru un concert la Bucuresti in cadrul Transformation Event. La petrecerea de la Romaero Baneasa, care pare a fi evenimentul must attend al inceputului de iarna, vor mai performa Little Boots si Fouchat. Detalii despre accesul la eveniment, pe pagina de FB a acestuia.
Benga la Atelierul de Productie (7 decembrie)
Fani dubstep? Atunci poate vi se parea tentant sa va intoarceti la origini, sambata la Atelierul de Productie, la concertul Benga (Beni Adejumo), parintele genului.