• Share

Cel mai la moda desert din Bucuresti si unde il savuram

Cel mai la moda desert din Bucuresti si unde il savuram

 

In titlu ne exprimam la singular, dar adevarul este ca vom vorbi la plural despre prajituri, care oricat ai intoarce farfuria, raman o guilty pleasure. Si poate nu v-ati gandit la asta, dar in cofetarie, ca si in moda, trendurile vin si pleaca si alt desert face legea in functie de sezon.

 

 

french revolution bucuresti 2014

 

 

Eclerul, noul macaron

 

La Paris, ca si la Bucuresti, desertul it al momentului este eclerul. Care a depasit acel statut de prajitura cu ciocolata si eventual stafide a copilariei si imbraca forme si texturi din ce in ce mai indraznete. Si, incepand din acest an, nu mai e cazul sa ne deplasam pana la Paris pentru un ecler delicios, pentru ca exista French Revolution, o cofetarie care si-a propus sa faca cele mai bune ecleruri din oras. Caramel sarat, vanilie, fistic, ciocolata, cafea... nu exageram cand spunem ca sunt cele mai bune pe care le-am gustat pe meleaguri mioritice. Deocamdata le puteti avea, doar daca faceti comanda, dar zilele acestea vor deschide si un magazin langa Ateneu.

 

 

Nu chiar date uitarii: macarons

 

Inca ne mai fac cu ochiul micile prajituri colorate pe care le manca inlcusiv Blair din Gossip Girl, dar credem ca au devenit mai mult prajituri turistice, genul acela de obiectiv pe care e musai sa-l bifezi atunci cand mergi la Paris. La Bucuresti, cei mai fideli pastratori ai retetei traditionale raman cei de la Madame Lucie.

 

 

Tarte cu (tone) de fructe

 

Iata un super-desert de sezon, mai ales ca asteptam cu nerabdare noua generatie de zmeura si capsuni. Nu va sfiiti sa incercati tartele cu fructe de la cofetaria Continental - sunt mult mai prietenoase - raport calitate/pret decat multe altele, din locuri mai fancy ale orasului.

 

 

Ciocolata, ciocolata, ciocolata

 

Ciocolata este ca the little black dress - nu se va demoda niciodata, deci chiar nu aveam cum s-o taiem de pe lista. Pentru senzatii tari, recomandam deja cunoscutul fondant de ciocolata de la Chez Marie.

 

 

Dulcegarii arabesti

 

Nu le stie chiar toata lumea, sunt discrete dar foarte dulci si extrem de apreciate. In aceasta privinta nu ne putem hotari asupra unei singure tavi imense cu prajituri, asa ca va sfatuim sa mergeti periodic la Fadel si sa le incercati pe toate.

Distribuie