Fitosenii sau delicatese? Pai si una si alta. In traducere, ca sa nu existe niciun fel de ambiguitati, ne vom delecta cu locuri si produse chic ale orasului nostru. Atentie: articolul de fata poate deveni o buna sursa de inspiratie pentru Valentine's Day.
Sa mancam in oras
Incepem in forta cu un pahar de sampanie. Dar nu oricum, si nu oriunde. Violette Rosemary Champagne sau Lavander Champagne, nu conteaza ce alegeti, pentru ca directia este numai una: La Farine. Iar daca va place, nu e cazul sa ratati brunch-urile lor duminicale, stropite cu... ati ghicit sampanie.
Dupa atata sampanie, ameteala nu a fost nicicand mai dulce, dar nu e cazul sa exageram, asa ca ne strecuram la o duminica culinara la Energiea, unde la final de saptamana se exploateaza gastronomic meleaguri diferite.
Si cum e in fiecare zi duminica atunci cand vorbim despre delicatese, va invitam si la Cantine de Nicolai, un loc unde o sa va frantuziti garantat si piperat.
Sa luam acasa, dar nu orice...
O data iesita la plimbare, sacosa vintage nu se poate intoarce acasa cu o franzela de la colt si 300 de grame de parizer. Prin urmare, iata cateva locuri din oras cu produse chic, delicate.
Macarons sunt pe val de ceva vreme la noi si la ei (francezii), dar si peste Ocean (doar sunt prajiturile preferate ale lui Blair din Gossip Girl). La noi cele mai celebre macarons au devenit cele de la Madame Lucie, pe care le puteti lua acasa in cutiute cu fundita. Totusi, ca sa va vindem un pont, urmatorul big hit in materie de desert in Bucuresti, va fi eclerul. ;)
Daca sunteti fani vin si vreti sa aveti parte, alaturi de prieteni de o degustare asistata, ca la carte, puteti descoperi vinuri ale unor mici producatori francezi, germani sau italieni, in Piata Amzei, la NumberWine.
Iar daca specialitatile spaniole precum jamonul sunt cele care va fac cu ochiul, magazinul La Tienda e locul potrivit de unde va puteti aproviziona pentru o petrecere cu tema iberica.
Extra rasfat
Acest tur de oras nu ar fi complet si nici macar complex fara o pauza de relaxare. Si unde mai grozav decat la piscina sau la salon? Cum nu e tocmai vara, nu ne putem balaci in piscina exterioara de la Radisson, dar nu-i nimic, ne vom relaxa la World Class, aceasta oaza luxoasa a fitnessului bucurestean.
Si nu am terminat, asa ca va recomandam o manichiura cu stil (insotita de sampanie si cookies) intr-una dintre frumoasele case ale Bucurestiului, la Miko Palace.
Iar pe hipsterii barbosi ai urbei ii vom trimite in Dorobanti, la Expert Barbers, pentru o experienta vintage la frizerie.