Stii cum e cu noutatile: ne plac, ne atrag si incercam sa fim printre primii exploratori ai unui teritoriu prea putin cunoscut. Asa e si cu noile locuri care se deschid in Bucuresti si unde ne-ar placea sa ajungem repede si sa ne delectam mult si bine. Iata numai cateva dintre ele, proaspete aparitii pe “piata” in ultimele luni. Pe restul le vei descoperi tu.
Pentru cei carora le place sa imbine berea cu cititul sau invers, exista Piua Book Bar. Un bar deschis intr-o casa de poveste de pe Dionisie Lupu. Cu spatiu de citit si relaxare la etaj, cu multe carti pe rafturi si cu tot atat de multe beri.
Adevarul e ca nu ne vom satura niciodata de o cafea buna in oras. Aparuta cu putin inainte de finalul lui 2015, Bloom Specialty Coffee are toate sansele sa devina noua noastra cafenea secreta preferata. De ce? Pentru ca e mica si cozy, se afla la doi pasi de Cismigiu iar strada pe care e situata e pur si simplu delicioasa.
Un spatiu nonconformist si in pas cu vremurile exista pe Eremia Grigorescu sub semnul unui imens graffiti realizat de cei de la Sweet Damage Crew: o fata priveste un geam pe care pare a-si croi propriul univers. Tot astfel, in casa pe al carei calcan a fost realizata lucrarea a aparut universul Point, un loc multicultural in care teatrul se intalneste cu evenimente de tot felul.
Cea mai noua aparitie in oras, Kid You Not, este un restaurant unde “mancarea din meniu nu ingrasa”. Asa ne promit si suntem tentati sa-i credem pe cuvant. Un loc minimalist, curat, cu foarte mult vegetal si un meniu care merita incercat de la A la Z.