Frigul a invaluit capitala usor usor, iar noi incercam sa fugim cat mai departe de acesta. Alternativa perfecta pe care o avem sa ne mai incalzim un pic, precum si sa ne ridicam buna dispozitie, este sa ne delectam cu o cana cu vin fiert, in felurite locatii din capitala. Fie ca doriti un loc inchis, in care aromele sa invaluie simturile complet, sau ca vreti sa admirati luminitele de Craciun in timp ce degustati licoarea lui Bachus cu felurite arome - de portocale, gutui, cuisoare si scortisoara - v-am pregatit o lista de pe care va puteti alege cu incredere.
Les Bourgeois este unul dintre locurile din capitala care inca mai cred in atmosfera Micului Paris, incercand sa o surprinda prin detalii ca decoruri, preparate si muzica aleasa. Acest loc magic care pune pret pe discutiile pe indelete la un vin fiert se afla in Centrul Vechi al capitalei, pe Strada Smardan.
Tips: in fiecare zi, intre orele 17:00 si 19:00, la fiecare cana cu vin fiert, primiti una gratis.
Amplasata pe Strada Pictor Arthur Verona nr. 13, cafeneaua Verona este unul dintre locurile din capitala, care reprezinta o oaza de liniste in aglomeratia cotidiana. In afara de variantele absolut delicioase de pranzuri de la ei, pregatite cu grija si diversificate in fiecare zi, puteti sa va relaxati la un pahar cu licoarea lui Bachus dupa munca.
Cu un design schimbat pe timp de iarna, La Biblioteca din Parcul Herastrau ne asteapta cu licoarea fierbinte aromata perfecta pentru frigul de afara. Amplasarea sa este perfecta pentru cei carora le place sa se afle in mijlocul naturii, evitand totusi frigul. Daca nu o gasiti cu usurinta, va puteti lua ca punct de reper Gradina Japoneza. Ne vedem pe terasa inchisa cu pereti de sticla!
Casa de pe Strada Dianei 4 are o istorie inedita, fiind construita undeva la inceputul secolului al XIX-lea. In prezent, sunt organizate evenimente cu atitudine, in restul timpului putand merge sa degustati diferite preparate delicioase. Oferta de vin fiert este una variata, pentru gusturile sofisticate ale celor care-i trec pragul. Puteti alege intre vin fiert cu capsune, cu fructe, scortisoara si sirop cu aroma de turta dulce.
Daca frigul de afara nu va sperie chiar atat de tare, puteti sa va incalziti putin mainile cu un pahar cu vin fiert la Bucharest Christmas Market, in Piata Universitatii. In plus, am auzit ca o portie de castane coapte merge perfect in aceasta combinatie, cat timp va plimbati printre cele 60 de casute amplasate in piata si admirati bradul de Craciun, inalt de 15 metri.