BISERICA "SFANTUL GHEORGHE VECHI"

A fost manastire si scaun al Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Se afla la cca 300 m de locuinte si magazine, ridicate pe locul vechii manastiri din Podul Targului de Afara. In pisania bisericii se arata ca a fost construita de catre Nedelcu din Balaci (Ilfov) in 1492. Documentele ulterioare atesta ctitoria unui alt Nedelco Balaceanul, mare vornic, si sotiei sale Anca din Glina, in timpul primei domnii a lui Mircea zis Ciobanul: “Aceasta Sfanta biserica unde se praznuieste hramul Sf. Gheorghe s-au zidit din temelie de Jupan Nedelcu si sotia sa Anca la anul 7000 figurand 30 ani scaun de Mitropolie, dupa aceea invechindu-se s-au prefacut de D-lui Iamandi Dragul Chiurciu Basa cu sotia sa Zmaranda sub domnia lui Niculae Alexandru Vv. In anul 7232 si la 1847 martie 23 la focul cel mare a fost mistuita cu toata zestrea si ramanand numai doua ziduri si dupa staruinta D-lui Mariniciu Petrovici a preotilor Bisericii, a enoriasilor si altor ajutatori s-a preinnoit iarasi in zilele Prea Sf. Sale Parintelui Mitropolit D. D. Neofit. Iar la hram se va face mangaiere la saraci dupa venitul Bisericii” (Pisanie 1848). Biserica a fost scaun mitropolitan intre 1545-1575. Desi ulterior scaunul va fi mutat la Mr. Stelea Spatarul, biserica Sf. Gheorghe Vechi era socotita Mitropolia Veche (pana la atribuirea definitiva a acestei functii actualei Patriarhii, in 1668). In jurul anilor 1575-78, marele Vistier Mitrea din Hotarani (ruda cu Nedelco Balaceanu), impreuna cu sotia sa, jupaneasa Neaga din Cislau, rectitoresc biserica devenita scaun mitropolitan timp de 30 de ani, apoi manastire. Dupa invazia lui Sinan Pasa din noiembrie 1595, ansamblul manastiresc este distrus.

Dintr-un act din 10 noiembrie 1621, aflam ca in incinta se afla si o clopotnita, avariata la Focul cel Mare, reconstruita ulterior si daramata in 1915, fara un motiv serios. In 1668, Manastirea Sf. Gheorghe Vechi este facuta metoh manastirii Sf. Ecaterina din Bucuresti (inchinata la randul ei Manastirii Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai). Biserica si manastirea ard in 1718, dar sunt refacute 6 ani mai tarziu de catre Iamandi Dragul Chiurci-basa (starostele breslei blanarilor), impreuna cu sotia sa Smaranda. Distrusa din nou de Focul cel Mare este refacuta la 1847 de enoriasi. Data din nou cultului la 1849, primeste hramurile Sf. M. Muc. Mina si Sf. Cuv. Antonie cel Mare si, de asemenea, icoana facatoare de minuni a acestui sfant, datand probabil din secolul al XV-lea. In 1875 biserica este daramata, fiind foarte subreda si este reconstruita dupa proiectul lui Dumitru Poenaru, pictura fiind realizata de prof. Gh. Pompilian. La sfintire, in 1881, primeste si hramurile Sf. M. Muc. Teodor Tiron si Sf. M. Muc. Dimitrie. Iconostasul este din lemn de paltin sculptat in stil baroc ucrainean, la fel ca si constructia bisericii. Usile amvonului sunt din lemn de tei, sculptat si poleit cu bronz. Usile monumentale de intrare sunt realizate in lemn de stejar. Sub altar, a fost amenajata inca de la construire, cripta. Exteriorul simplu al lacasului este alcatuit din pilastri cu capiteluri neocorintice. “Scoala de slovenie”, aflata la sud de biserica, a fost refacuta in vremea lui Grigore I Ghica. In secolul XVIII, scoala a cunoscut o mare inflorire, in ea invatand si elevi straini.