Biserica Zlatari

Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei, fostul Pod al Mogoşoaiei, între străzile Stavropoleos şi Lipscani, în apropierea Muzeului Naţional de Istorie a României, într-o zonă încărcată de vestigii istorice ale Bucureştilor de altădată.

A fost construită, la început probabil din lemn, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, pe timpul domnitorului Matei Basarab, de nişte zlătari, aurari sau argintari, din mahalaua „popii Manta”, pe locul Zlătarilor de la Sărindar, donat Elenei, fiica lui Radu – Vodă Şerban şi mamă a Cantacuzinilor din Muntenia.

Biserica având hramul Adormirea Maicii Domnului este pomenită în documente la 1667, august 25. Pe locul ei, sau în apropiere, se zice că „s-a clădit din nou , din temelii această…biserică Zlătari, în anul mântuirii 1705, prin ajutorul Domnului Chir Spatarul Mihail Cantacuzino…”cum spune textul pisaniei în limba greacă, de la 1709. Mănăstirea a fost bogat înzestrată de ctitor, cu prăvălii, cu pivniţe şi cu moşii, devenind una din cele mai bogate mănăstiri din ţară în secolul al XVIII-lea. A fost închinată Patriarhiei din Alexandria, împreună cu hanul Zlătari, care înconjura biserica la 1709, cu ocazia vizitei făcute de patriarhul Gherasim Palada, la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Construcţia bisericii s-a făcut după planurile arhitectului Xavier Villacrosse. Pictura interioară a fost realizată între 1853-1856 de Gh. Tattarescu, cu scene biblice grupate în panouri mari. Tâmpla sculptată în lemn şi poleită, împreună cu icoanele sale ferecate în argint, reprezintă opere de artă. Tot atunci a fost rezidit turnul – clopotniţă.
Biserica a mai fost reparată la 1864, 1876, 1898.

Din 1888 devine biserică parohială. La 1903, hanul şi turnul-clopotniţă (cu picturi făcute de pictorul grec Diamantopoulos) din faţa bisericii au fost dărâmate pentru lărgirea Căii Victoriei. Atunci s-a descoperit o frescă, azi pierdută, arătând Naşterea Maicii Domnului, şi o inscripţie de închinare Patriarhiei din Alexandria.

Biserica este restaurată între 1907-1908 prin grija arhitectului Jean Pompilian (1872-1938) . Cutremurul din 1940 avariază turlele bisericii, acestea fiind refăcute atunci provizoriu, iar între anii 1971-1973, reclădite în forma de azi. Până după 1977, biserica străjuia singură spaţiul dintre străzile Stavropoleos şi Lipscani, iar un spaţiu verde acoperea o parte din fundaţiile şi rămăşiţele hanului Zlătari, vizavi de fostul Hotel de France, căzut şi el parţial la cutremur. Din 1997, biserica se oglindeşte în faţada de sticlă a giganticei construcţii Bucharest Financial Plazza, ridicată peste drum, pe locul fostului Hotel de France.

Pictura interioară, originală a pictorului Gh. Tattarescu, este astăzi afumată şi se cere spălată. Biserica este luminată prin ferestre cu vitralii reprezentând icoane de sfinţi.

În exterior, biserica este tencuită simplu, ornamentată cu cornişe, brâu, bazele turlelor şi arce la ferestre, toate alcătuite din cărămidă roşie sau în alternanţă cu zone tencuite. Tot astfel este ornamentat şi timpanul pronaosului, prevăzut cu ocniţe. Pridvorul-baldachin cu o arcadă pe două coloane din piatră, este mai scund. Un soclu înalt de piatră corespunde înălţimii pachetului de trepte de la intrare.

Comoara cea mai de preţ a bisericii Zlătari este, de două sute de ani, racla cu moaştele Sf. Sfinţit Mucenic Ciprian. Într-o casetă de mici dimensiuni, se află în faţa Altarului, mâna dreaptă a sfântului, făcătoare de minuni. Creştinii de pretutindeni vin ca să se închine cu evlavie la moaştele Sf. Mucenic Ciprian, sărbătorit împreună cu Sf. Muceniţă Iustina la 2 octombrie, în fiecare an.

Biserica este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice-Bucureşti la poziţia II-m-B-19844